Le-am scris cu unghia pe tencuială Pe un perete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de

Cu vreo cîteva tuleie, Mă, tu semeni a femeie. La sprinceană Fetișcană, Subsuoară De fecioară. Ai picioare Domnișoare, Coapsa

Prin singurătatea lui brumar Se risipește parcul, cît cuprinzi, Învăluit în somnul funerar Al fumegoaselor oglinzi. Căci prin mijloc, bolnav de

Pițigoi, pițigoi, Nu mai treci și pe la noi Umbli prin copaci streini Și te văd pe la vecini. Aveam două rândunele Și-au plecat din cuib și

Un păianjen, ca un neg, Umblă lung în șase peri. Abia-l vezi și e întreg Cu nevoi și cu dureri. Vine de la munca lui, Nu se-nșală de

N-am auzit-o, parcă, de mult… O ascult. Nădușala nopții curge pe geamuri. Plouă-n golurile din ramuri. Aș voi să găsesc o asemănare Și

Pomii din grădina mea Dau gogoși de catifea. Gheme, vată, mingi de ață, Borangicuri de dulceață.

Statuia zveltă și-nsemnînd, se pare, Iubire, tinerețe sau credință, Subt frunza toamnei cenușii dispare, Întinsă-n șes pustiu velință. Se mai

Între nădejde tristă și-ndoială, Te-am căutat prin bolta siderală. Te-am căutat pe unde și neunde Îți bănuiam făptura că se-ascunde. Te

Scula asta are mare căutare, Niciodată golul n-a sunat mai tare.

De când nu mai trece streina Rămâne pustie grădina. Lăstunii se-ntorc să mă vadă Copac desfrunzit în livadă, Rotindu-se stol - Și cântă și

Dansează stihul ritmul și pas cu pas îl sună. O rimă-i mai scâlcie, o rimă e mai bună, Dar trebuie o rimă și-o pauză la vers, Cum e și călcătura

Fă-te, suflete, copil Și strecoară-te tiptil Prin porumb cu moț și ciucuri, Ca să poți să te mai bucuri Strânge slove, cărți și pană, Dă-le

- \"O să-ți povestesc din cer\", Zise umbrela din cuier. - \"Eu aș vrea ceva să spun Din azur\", zise bășica de săpun. - \"Am și eu un cuvânt,

Prin undele holdei și câmpi de cucută, Fugarii-au ajuns în pustie La ceasul când luna-n zabranice, mută, Intră ca un taur cu cornu-n stihie, Și

Paraschivei I Mi-e dor amar de tine, Să cred că ai murit nu-mi vine. Cum ai știut să fii atâta timp cu mine Și la noroc și

Tu ți-ai strecurat cântecul în mine Într-o după-amiază, când Fereastra sufletului zăvorîtă bine Se deschisese-n vânt, Fără să știu că te aud

De prin vârful pomilor A venit o boabă-n zbor De cafea, Năclăită în perdea. Dumnezeu când i-a făcut Ființa din scuipat și lut, Cu o pensulă de

Iubirea noastră a murit aici. Tu frunză cazi, tu creangă te ridici. Atât amar de ani e de atunci! Glicină tu, florile-ți arunci. A mai venit

Tare sunt singur, Doamne, și pieziși ! Copac pribeag uitat în câmpie, Cu fruct amar și cu frunziș Þepos și aspru-n îndârjire vie. Tânjesc ca

Când îmi face noduri ața Să te joci mă-ncepi de-a viața. Când îmi scapă din mâini cartea Pari să mi te joci cu moartea. Învățași atât să poci În

Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere Și te pândesc în timp, ca pe vânat, Să văd: ești șoimul meu cel căutat? Să te ucid? Sau să-ngenunchi a

Ceahlăul e statuia ta... Luceafărul te aștepta De veacuri vechi, mai multe sute, Piscul în creștet, cald, să ți-l sărute. S-a întâlnit adâncul cu

Ce duh ai și ce putere. Să-mpletești ceara cu miere, De la floarea din gradină, Ostenită de albină? Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi și