Morgenstimmung
de Tudor Arghezi(2010)
1 min lectură
Mediu
Tu ți-ai strecurat cântecul în mine
Într-o după-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să știu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Și mânăstirea mi-a rămas descuiată.
Și poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, ăi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Și întreaga ta făptură, aproape.
Cu tunetul se prăbușiră și norii
În încăperea universului închis,
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele...Mi-s
Șubrede bârnele,ca foile florii.
De ce-ai cântat ? De ce te-am auzit ?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărțit - în bolți.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieți, eu veneam din morți.