Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie, De gura ta de orhidee, De sînul tău cu bumbi de dude, De buzele-ți cărnoase, dulci și ude, Mi-e dor de tot

din \"CADENÞE\" - 1964 Într-o ramură-nflorită E-agățat un cuib, în tei. Ramura e legănată, Legănându-și cuibul ei. Vântul murmură prin

ciclul HORE (1939) În perdeaua de atlas Noaptea i-a intrat de-un ceas. Sfertul lunii de apus S-a urcat nițel mai sus. Un

din \"CADENÞE\" - 1964 Toată ziua-n drum mă uit Și-aștept ziua ca să uit. Va veni ori nu mai vine? Au trecut opt vremuri pline Și soroc după

Între nădejde tristă și-ndoială, Te-am căutat prin bolta siderală. Te-am căutat pe unde și neunde Îți bănuiam făptura că se-ascunde. Te căutam în

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat? Plouă și singur mi s-a urît. Vreau să nu te supăr. Te-am văzut citind la lampă Și n-am băgat de seamă Când ai

Atît e numai mîna, de apucat și dus? Nu. Ea-ntărește graiul și spune ce-ai fi spus, Mai limpede, și vorbe de nu ți-au mai rămas Ori n-ai, grăiește

din vol. ”FRUNZELE TALE„ (1968) Ca tine, pom cu-atât belșug de frunză, Aștept un fir de vânt să mă pătrunză. Frunzele tale sunt simțirea

ciclul HORE (1939) Frunza când moare Se face floare. Au adunat lună și lumină Pomii în grădină Și scutură soare. Ați fost

N-au mai rămas prea multe de-nvins și de știut. Șoseaua se strâmtează, cărările se-mbină. Le simți apropiate din ce în ce mai mult, Ca spițele din

Bagă de seamă, omule de carne, Că umblă orice zi să te răstoarne, Că orice oră umblă să te frîngă. Dar lacrima durută nu ți-o lăsa să plîngă. Ia

poezia face parte din vol. \"FRUNZE\" - 1961 Așezați la gura sobii (Soba-i soarele pătrat) Dă-mi, pământule, cu bobii, După cum ne-am mai

Cristal rotund, pe-o umbră de velur, Cu inima de-a pururea senină, M-am născocit din ape de azur, Am înghețat subt țurțuri de lumină. Și

Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară Din arbori toată frunza ce-a fost și strălucit, Să ne privim trecutul în față, liniștit, Când urma lui

În beciul cu morții, Ion e frumos. Întins gol pe piatră, c-un fraged suris. Trei nopți șobolanii l-au ros Și gura-i băloasa ca de sacis. Când

din vol. ”FRUNZELE TALE„ ( 1968 ) Plouă pe voi, în arbori adunate... V-aș apăra și nu știu cum se poate. Strigați cu toate către cer să

Dacă-l întrebi de sănătate, El stă cu buzele umflate. Dacă-l oprești cumva la masă, Zice că supa e prea grasă Și, încă de la început, Bucatele

S-aștept să vie viața cu coșurile pline Și să-mi aștearnă daruri din zări pînă la mine? S-aștept în noaptea goală s-aud suind un pas De prieten

E parcă un făcut ca, nimănui Să nu-i miroasă murdăria lui, Pe cînd, pe vrute și nevrute, Parfumul altuia îi pute.

Începe, Doamne, iar să-ți pară rău Că m-ai ales un timp să-ți fiu al tău? Îmi dăruiseși un crîmpei de har Și-mi dovedeai că harul fusese în

De cînd nu mi-ai mai cîntat Sînt , vioară, întristat. N-ai putea ști ce mă doare De tot cad într-o-ntristare? Întristat de ce să fiu? Că-i

La geamul sufletului tău Se-ngrămădesc părerile de rău. Le uiți un timp, dar ele se adună Și se șoptesc alături împreună. Voiai să uiți de tot,

Nici suferințele nu sînt la fel. Unul apasă, altul rabdă-n el. Pe unu-l doare talpa, pe celălalt grumazul, Pe cei mai tari trufia, pe cei mai

La geamul sufletului tău Se-ngrămădesc părerile de rău. Le uiți un timp, dar ele se adună Și se șoptesc alături împreună. Voiai să uiți de tot,