April
de Tudor Arghezi(2006)
1 min lectură
Mediu
din \"CADENÞE\" - 1964
Într-o ramură-nflorită
E-agățat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-și cuibul ei.
Vântul murmură prin floare,
Adormind-o cu descântul.
Pasărea surâde-n aripi,
Cunoscând că-i numai vântul.
Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.
O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.
Pasăre cu aripi lungi,
Unde ești și ce mai faci?
