Octavian Goga›Poezii

La noi sunt codri verzi de brad Si campuri de matasa, La noi atatia fluturi sunt Si-atata jale-n casa. Privighetori din alte tari Vin doina să

Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpâne, In fața strălucirii tale. In drum mi se desfac

La voi aleargă totdeauna Truditu-mi suflet să se-nchine; Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii noastre de mai bine. Al vostru-i plânsul strunei

Dragi copii din țara asta, Vă mirați voi cum se poate, Moș Crăciun, din cer de-acolo, Să le știe toate, toate. Uite cum: Vă spune

De-ar fi să-ți împărțești odată Tu bogățiile ce ai, Din toate darurile tale, Þi-aș cere-o lacrimă să-mi dai. Mi-ai da atunci un strop de

Abia ne-am revăzut o clipă Și iar ne-a despărțit talazul Pândea din umbră nenorocul Când tu-mi încolăceai grumazul. Dar revederea noastră

Nu ti-a fost dat să vezi vreodata, Când toamna palida coboara, Intr-o gradina despoiata, O ramura intirziata Ce-a inflorit a doua oara? Nu

Era duminica-ntr-amiaza, Noi stam pe prispa strânsi în sfat, Când s-a ivit pe drumul zarii Un om la margine de sat. Din pulberea

Departe-as vrea de-aici să vii, In alte lumi senine, In dimineata de Florii Să mă cunun cu tine. Să ne-asezam în sat la noi, S-avem în

Nemângâiete flori bolnave, Voi, albi și galbeni trandafiri, V-a scris o jalnică poveste Ursita nenduratei firi. Cum tresăriți voi când vă

Aducerile-aminte, posomorâte urne Ce-nchid cenușa clipei murite pe vecie, Uitate-n țintirimuri cu umbre taciturne, Ce-s mute ziua-ntreagă și

Asculta, copile, ce-mi spune viata: De-a pururi in umbra sa-ti torci al tau gand, Cand simti in pleoapa o lacrim-arzand, Ia seama la vreme si

La geamul meu de lângă lac Se bate apa-n scânduri, La geamul meu de lângă lac Se fac încet și se desfac În mine-atâtea gânduri... Pe rând vin

Va fi-ntr-o zi de primävarä Cu molcom zvon în zäri albastre, Când poate nimeni n-a mai plânge Farâmitarea tarii noastre. În negura de ani de

Bolnavit de doruri multe, Moare-n geam azi busuiocul. Ni s-a dus in alta tara Amandurora norocul. Si gradina mi-e pustie, Lacramand se stinge

S-abat în vis vedenii de-altădată: Þii minte tu, erau salcâmii-n floare Și satu-ntreg în port de sărbătoare, Când tu te-ai dus, cea mai frumoasă

Fată mare, fată mare, Călătoare printre stele, Vin la tine-n miez de noapte Toate visurile mele. La fereastra ta, șirete, Bat din aripi de

După plopi cu frunză rară Își desface luna sânul, Vede-arama numărându-și Barbă-Putredă, jupânul. În ajun de miez de noapte Tremură de chiot

De-o zi-ntreagă plîng alături biata Mura cu fecioru. În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru. De-nvălire o vecină s-a îndurat cu

Se-ndoaie coapsa plopului pe culme Când frunzele de-o nevăzută mână Atinse cad și una câte una, Zburând domol, se spulberă-n țărână. Le văd

Biată inimă bolnavă, Făgădău la drum de țară, Cine-și mai aduce-aminte Câți drumeți te cercetară? Tu n-aveai zăvor la tindă, Nici scumpete la

Te văd atât de bine... Sub plopi cu frunza rară. Tovarăș bun cu Oltul, tu stărui pe cărare, Și cum se țese-amurgul din umbrele de

Am intalnit-o ieri in cale, Sus, la rascruce, langa alun, Nu ne-am vazut de ani de zile Cu fata judelui Zabun. Draguta mea de la podmol, Din

Vezi cum trece vremea, Si tu, tot departe, M-am gandit acuma Sa-ti trimit o carte. A-nflorit muscata Din gradina noastra, Si-i atat de