Octavian Goga›Poezii

Văl de brumă argintie Mi-a împodobit grădina Firelor de lămâiță Li se uscă rădăcina. Peste creștet de dumbravă Norii suri își poartă

Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe câmpuri Pleacă fruntea-ngândurată. Zarea-și picură argintul Pe ovezele de

Când, tremurându-și jalea și sfiala, Un cânt pribeag îmbrățișează firea, Și-un trandafir crescut în umbră moare, Și soare nu-i să-i plângă

I Sus la cârciumă-n Dealu-Mare De trei zile țin soboru... De trei zile beau și-mi zice Din lăută Laie Chioru! De trei zile, măi copile! Doru-i

Din mesteacănul de-afară Foi îngălbenite curg, Când cernindu-și pânza rară Cade vânătul amurg. Frate bun mi-a fost copacul Cu podoaba lui de

Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă, Pleoapa soarele-și închide Sus, pe-o căpiță de otavă. Norodul a cuprins podmolul Lângă

De ce m-ați dus de lângă voi, De ce m-ați dus de-acasă? Să fi rămas fecior la plug, Să fi rămas la coasă. Atunci eu nu mai rătăceam Pe-atâtea

Duminică. Nu-i nimeni pe alee, Și-n împietrita pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală, Altarul ei, un strat de orhidee. Muiat în

..Dar nici că vrei să pleci atunci, Știi că de groaza-nvățăturii Ai prins vreo două nopți întregi Și te-ai ascuns în podul șurii... Câți ani vor

Îmi cântă moartea la fereastră Ca o vecernie-n surdină, Îmi cântă-ncet povestea noastră: Un joc de umbre și lumină. Eu o ascult în noaptea

Crai bătrân, pornit spre rugă, Vine-Amurgul de pe munte, Împărțind cernite-odăjdii Brazilor cu bărbi cărunte. Umiliți se-ndoaie brazii, I

Trei trandafiri într-un pahar, Trei trandafiri în floare, Curați ca de mărgăritar, Te-au așteptat ieri în zadar Să-i prinzi în

Sat din margine de codru, Revărsat sfios în vale, Tot mai jalnic cade-amurgul Peste strașinile tale! Frunza plopilor pe plaiuri, Ochii stelelor

Mor clipe mute, numărate, Acolo-n satul vostru gol, Mor clipe mute numărate, Și-n pacea nopții-nfiorate Același vis vă dă ocol. Vi-l murmură și

Mândra apelor crăiasă, Ne-ntâlnirăm azi în cale, Eu, cu gândurile mele, Tu, cu valurile tale. Prinși de-o tainică chemare, Ne privim acum

Văzduhul îl despică iarăși sinistrul țipăt de aramă, Pe câmpul blestematei Pajuri un proaspăt regiment se cheamă. Din oceanul plin de lacrimi și

În mine se petrece-o agonie, Ca într-o tristă casă solitară, În sufletu-mi bătut de vijelie Eu văd un om ce-a început să moară... Un cântăreț cu

Pe boltă stele tremurate purced sfiala să-și aprindă, Și ca o pasăre rănită se zbate biruitul soare; Noi stăm la mal uitați alături, când veșnica

I În vremi demult s-a așternut sub glie Și trupul tău și mâna vinovată, Dar Cain, tu, păcătuirii tată, Tot mai răsai și-n vremea mea târzie. Azi

I Tu n-ai la ușa ta zăvor, Nici lacăt n-ai la tindă, Tu n-ai la ușa ta zăvor Când eu, ca hoții, mă strecor, Și bietul suflet călător, La pragul

…Un nou botez, de primenire noua, Dă minții mele altă-nfiripare, Când din înaltul zidurilor negre Coboară glas de binecuvântare. Clopotnița

Când l-au închis după zăbrele Și paznicii l-au petrecut L-au despuiat de toate cele, De tot sărmanul lui avut... L-au dus așa-ntre

Vezi, cum trece vremea, Și tu, tot departe, M-am gândit acuma Să-ți trimit o carte. A-nflorit mușcata Din grădina noastră Și-i atât de

Se-ndoaie coapsa plopului pe culme Când frunzele de-o nevăzută mână Atinse cad și una câte una, Zburând domol, se spulberă-n țărână. Le văd