Lăcaș străbun
de Octavian Goga(2005)
1 min lectură
Mediu
…Un nou botez, de primenire noua,
Dă minții mele altă-nfiripare,
Când din înaltul zidurilor negre
Coboară glas de binecuvântare.
Clopotnița se-ndoaie și se frânge
Din bietele încheieturi uscate,
Un suflet e ce-i înfioară lemnul
Și din adâncul altor vremi strabate.
E clopotul… Copilăria-și plânge
Comoara ei pierdută-n pribegie,
Cu limba lui de rugă și chemare
Strămoșii toți își spun mustrarea mie.
Azi îmi trimit nădejdile de veacuri
Strigarea lor ce vine de departe,
Eu o ascult și-n suflet îmi învie
Sămânța bun-a vremurilor noastre.