Dorința
de Octavian Goga(2011)
1 min lectură
Mediu
Departe-aș vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineața de Florii
Să mă cunun cu tine.
Să ne-așezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Și tu, cea mai frumoasă.
Să vie și mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.
Acolo să trăim în munți
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Și să le spun din carte:
Că sunt de neam împărătesc,
Din țara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...
Și că azi oamenii-nvățați
Așteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.
Copiii noștri să-i înveți
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toți
În strană, sărbătoarea.
Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deșerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: \"Dumnezeu să-l ierte!\"
Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
\"Pe cine-ngropi, părinte, azi?\"
\"Pe-un om de omenie!...\"
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Octavian Goga
- Tip
- Poezie
- An
- 2011
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Octavian Goga. “Dorința .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/octavian-goga/poezie/dorinta-13979923Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
