Rugăciune
de Octavian Goga(2003)
2 min lectură
Mediu
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
In fața strălucirii tale.
In drum mi se desfac prăpăstii
Si-n negură se-mbracă zarea,
Eu în ghenunchi spre tine caut:
Stăpâne-orânduie-mi cărarea !
In pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Si cu povața ta-nțeleaptă
In veci spre cei rămași în urmă
Stăpâne, văsul meu îndreaptă.
Desleagă minții mele taina
Si legea farmecelor firii,
Sădește-n brațul meu, stăpâne,
Taina urii si-a iubirii.
Dă-mi cântecul și dă-mi lumina
Si zvonu firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Ploapei mele ostenite.
Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge
Si de durerea altor inimi
Invață-mă stăpâne a plânge.
Nu rostul meu, de-apururi pradă
Ursitei mastere și rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.
Dă-mi tot amarul,toată truda
Atâtor patimi fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Si gem robiile de veacuri.
-Demult plâng umiliți-n umbră
Cu umerii gârbori de povoară…
Durerea lor înfricoșată
In inimă tu mi-o coboară.
In suflet samănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate:
Si cum sub bolata lui aprinsă,
In smalț de fulgere albastre,
Inchingă-mi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.