Nichita Stănescu›Poezii

Mănânc libelule pentru că sunt verzi și au ochii negri, pentru că au două rânduri de aripi transparente pentru că zboară fără să facă

Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubește, și iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine încât abia pot merge

Tigrii sunt zvelți, fiindcă-i iubește ea. Ea e Artemis! Ea poate, ea știe. Palisandrii se-nchină cu umbră grea când trece și sună sandaua ei vie.

Totul ar fi trebuit să fie sfere, dar n-a fost, n-a fost așa. Totul ar fi trebuit să fie linii, dar n-a fost, n-a fost așa. Ar fi trebuit să

Ea aluneca pe panta unui deal de gheață cu un buchet de narcise în mână ea nu avea patine ci numai cizme de aceea îmi era frică să nu cadă ea era

Sughita: Cineva gindea la ea. Cam peste-o luna-i dusa la vedere ...Odaia zace în tacere, perdeaua are ciucuri, creturi, pe masa - cinci

I N-am cer. Ce e mai departe de mine sunt eu, negrul si înlauntrul. Cerul meu este de carne neagra. Cer îngropat. N-am cîmpie.Marginile ei

Acest lac, baltă în creștere, opalină, luciu monstruos de nici un fel de alb, fără de copac în oglindă, deodată s-a scuturat și a zburat drept

Lac de culoarea perlei, lac întins pe jos pe pământ, ah, tu, de ce ești atâta de fricos și te transformi în pasăre uriașă și vericală numai de

Unde se termină țărmul nu începe marea dincolo de țărm nu e nimic corăbiile plutesc prin arbori delfinii amestecându-se cu dulăii ne latră și ne

De frică să nu mă înec în el lacul se stinsese în sine cum perla și-adună gârla lumină în sine. De frică să nu mă înec în ea se făcuse balta

Auziți, rândunelelor joase: norul sur ca o rață sălbatică moartă se ducea mai acum peste ochiul meu, alb-cenușiu. Și i-am zis să îi spună

Knot 19 Be aware that I can kill, that I can crush with my heel the sweet head of the peaceful rising star, because of this I\'ve turned to

Mark Like a little bird on a white egg here I am craving for you like a wite bird on a black egg here I am craving for you like no one and no

Ne sufocăm de cuvinte cum peștele de aer, cum mama mea de tatăl meu, cum timpul de natura lucrurilor.

Tu plutești ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. Îți sprijini tâmpla de inima mea ca de o piatră roșie, și aștepți să-ți spun numele

Intunecând întunericul, iata portile luminii.

Ea era frumoasa ca umbra unei idei, -- a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatra proaspat sparta a strigat dintr-o limba moarta. Ea nu

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul, sub cortul adormitilor gutui si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea, vazduhul serii mi-ar

Coagula tristetea deodata, ca-n valuri , trupul de margean, si trupuri de-necati zvarlea din matca privirea când mi-o prelungeam. S-a dus si ora

E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o

Ducem in viteza piramide de var, dar nu pentru ziduri, nu, nu. Ducem cuvintele acestei limbi romane dar nu pentru a fi spuse de guri. Noi suntem,

E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o

Acasa mea e într-un cuvânt gândit de altul. Acasa mea e într-un sărut pe care l-am gândit în alți doi adolescenți. Acasa mea este