Nichita Stănescu›Poezii

Pierit și cu moartea fluturând aidoma unui grajd părăsit de armăsari puțind de sângele uscat al animalelor privirii ei, vai mie, sunt o biată

Partea întâi: mirarea I A venit vremea ca să dictez aceste gânduri îndelung trăite. Starea dictării este următoarea: privesc liniștit la o

Eu te văd pentru că există vedere, te aud pentru că există cântec, te miros pentru că există flori, te îmbrățișez pentru că există brațe, te merg

Doamne ce-ai vrut să-mi ascunzi cînd l-ai făcut pe cal ? Și cine ai fi vrut să nu știe și ce anume, de-ai făcut plopul ?!... Pe mine cînd m-ai

Ea se arata ca un inghet miscator al durerii. Un sus spre sus incolacit, rupand in tacere dantura serii. De dupa negru,deschide absente

Se dedică lui Victor Ivanovici Ne tragem din apă ne sufocăm în aer și tindem spre înțelesul cuvântului. Eu nu

Nu te abate, nu te tulbura lacule ca o lacrimă. Îmi țin cuvintele în gură ca pe niște perle. Ele îmi cad din surâs numai pe o tavă de

Nu sunt vinovat că nu mai sunt același. M-am vindecat de răni cînd rănile mi s-au vindecat de trup, de durerea lor de a avea un trup.

Numărătoarea începe cu doi. Unul nu este numărabil Plouă Doamne și transformi în noroi sufletul meu de câmp arabil Numărătoarea începe cu

Să fi crezut de mine lacul că sunt un simplu cal sau o descălecare de pe șa tinzând spre înecare de se făcu deodată vertical cu aripi de

Se dezghețase cubul cel de gheață redevenind întors și lung și lac. Crezând că vreau să mă înec în dânsul deodată-n sus el a zburat. Și dacă

Zbura deasupra mea o pasăre opalină și venind se lățea deasupra mea ca un lac, m-am uitat spre pădurea virgină murise până când și ultimul

Am un ochi pentru că tu ești vedere am degete pentru că cineva trebuie să numere, am piele ca să nu te mînjesc de sîngele meu, am prieteni pentru

Mi se-arătă Savonarola care-mi zise: Să ardem copacii pe rugul vanităților, să ardem iarba, grâul, porumbul, ca să fie totul mai simplu

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului ca seva copacului, ca șuierul vântului O, viitorul ca verdele frunzelor ca surâsul buzelor O, țară,

Se subțiase apa ca o lamă de cuțit spre dimineață ea se ascuțise foarte. S-a descusut de țărm și a zburat în sus strig că vreau să mă înec în

Sandule os lung, subțire tras de foame din vorbire Tu mai mare peste roți ai putut să fii când poți și nu ai mai fost putut rază, os de rază,

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți. El a întins spre mine o ramură ca un

Ars poetica Nichita Stanescu Cuvantul moare in tacere Se sbate injunghiat de vis si vrea bacsis si vrea durere, si-ntinde pumnul drept,

Da-mi,Doamne,victorie, ajuta-ma sa-mi inving dusmanii, pielea de pe mine,marginea, orele,anii.

Un soldat tinandu-se cu mainele de marginea unui nor... De bocancii lui,cu mainile inclestate se tine alt soldat.De bocancii lui altul,apoi

Fiindcă nici eu nu-nțelegeam nimic și nici tu am crezut că suntem de-o seamă. Ne-am mărturisit unul altuia cel mai tainic secret, - acela că

Nu mai pâlpâie Nu mai palpaie nici o pasare, nici o stea Cerul a obosit deasupra ta Hai, Nichita, stringe-ti pleoapa de pleoapa,

Ferește-te să ai dreptate Când ești îndrăgostit! Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice