Nichita Stănescu›Poezii

I Ah, cuvintele, tristele, ele curg în ele însele, deși sensul lor este static. Ce tragedie cuvântul

Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru și de sare. Þărmul s-a rupt de mare și te-a urmat ca o umbră, ca un șarpe

Mă mușcă un câine ah, privesc prin el ca printr-o fereastră.

Aerul se mai emoționa încă în jurul tău, tulburând vederea orelor acele, când înnoptarea venea alunecând pe roata inimii mele. Și glasul ți se

Întrezăream în pietre ce străvedeam în ape. Un fel de tu al tău îndepărtat, un mal al fugii mai aproape de arsul meu palat. O prelungire și o

Iar nu mai suntem noi înșine, nu mai știm de unde începem și unde ne sfârșim, în spațiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde. Iar ne sunt

Batea atat de tare si-atat de iute vantul Ca imi smulsese din pamant mormantul. Si ochii mi i-a scos la vale Ca doua scobituri

Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea, și eu am crezut-o, pentru că devenea mai grea sau mai ușoară după voie asemenea păsărilor în

În cădere părem că stăm; în urcare numai, ne pierdem firea cum bunăoară în primăvară iarba și-ar pierde dreptul de a fi născută Haidem să fim

(în memoria lui I.L.Caragiale) I Către P.B. Phõnix Draga mea, aici focul a ars cuvintele. Au rămas muți cei care le spuneau. Mâine la ora 11 aștept

Prea mi-a nins și mi-a plouat, demult, în copilăria mea cu nopți grozave cântecul de moarte ca să-l mai ascult, gândul să-l rotesc peste

Te-aș fi răsturnat cu o privire, draga mea, de-aș fi avut vederea de-a vedea, te-aș fi ridicat în aerul cu nori de-aș fi avut eu aripi de la

Nu pot sta noaptea în tristețea mea din pricină că-mi aduc aminte de tristețea lui. Nimic n-am cu el și cred că nici nu suntem de același fel al

Nu numai ca m-am spalat dar m-am si parfumat cand ma vor desface sa nu le fie sila de mirosul meu. Mi-am pus camasa cea mai curata si haina

Auzeam piatra murmurând că sunt pietre mi-am zis și că sunt Auzeam iarba încolțind că este, mi-am zis, fiind Auzeam ploaia plound, ou, mi-am

Mi-am furat trupul de copil, l-am înfășat și l-am pus într-un coș împletit, - și l-am azvârlit în fluviu să se ducă și să moară în

Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește.

E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea din launtrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrișnești într-o

LAUDA OMULUI Nichita Stănescu Din punctul de vedere-al copacilor, soarele-i o dungă de căldură, oamenii - o emoție

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre

E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi

E o întâmplare a fiintei mele si-atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâsnesti într-o

ARS POETICA Nichita Stănescu Acum, în fine, cînd mai sunt spre nu mai sunt, abia acum am, dreptul să vă mint și să vă spun

Nu numai ca m-am spalat dar m-am si parfumat cand ma vor desface sa nu le fie sila de mirosul meu. Mi-am pus camasa cea mai curata si haina