Matei Vișniec

Corabia se scufunda încet noi ziceam și ce dacă se scufundă corabia și mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi și ne strîngeam

Se dedică celor două personaje Personaje: Godot Samuel Beckett Stradă în pantă, vag animată, în amurg. Godot, un bărbat slăbănog, dar decent

Din buzunarele mortului s-au scurs două fire subțiri de sînge da, omul acesta își ținea în buzunare două păsări mici pe care le-a strivit în

Fuga I Vouă, celor care vreți să mă prindeți viu vă doresc o zi lungă și fără de ploaie și mă rog pretutindeni să aveți pe unde mă veți

Eu sînt automatul de limonadă iată, am ajuns la conștiința de sine sînt viu, domnilor, nu rîdeți prin meditații și exerciții subtile am ajuns

La mine vine un singur înger unul singur îmi spune: a ta este această bucată de pâine? ți-o iau! îmi spune: a ta este această fereastră

M-am uitat în buzunarele mele: nimic m-am uitat în jur am desfăcut larg palmele: nimic m-am gândit mai adânc, m-am concentrat cu ochii închiși:

Eram singur în mijlocul străzii sub burta calului meu eram întins pe caldarîm iar calul meu se uita la mine, se mira nu mă mai văzuse niciodată

Trage în mine, îi spuneam, trage în mine sînt aici, pe acoperișul orașului el trăgea și săgeata mă lovea în picior i-o întindeam și-l rugam:

Pe străzile orașului cîinele orașului mă latră încet, de ce latri la mine, îl întreb sînt singur, îmi răspunde și mă cuprinde frica să mergem

Poemul se întoarce asupra sa și începe să se citească pe sine se descifrează încet, pătrunde în adîncul său cu sfială, zîmbește, scoate un țipăt

Pe data de 21 ianuarie mă gîndeam la Ludovic al XVI-lea și, bluf, capul mare al regelui căzu la picioarel mele tot așa în ziua de 28 august mă

Nu trecea o zi și îgerul se întorcea mi–ai adus, mi-ai adus bucata de pîine bucata de pîine amară și neagră și vindecătoare? eu tăceam el se

Înțeleptul privea adînc de-a lungul linguriței argintii de-a dreptul în cana de ceai ce se vede acolo, striga mulțimea adunată în fața

Sunt singur sub talpa monstrului acum ma pot gandi linistit la o multime de lucruri, pot respira in tacere pot injura pot minti ma pot

Ce era să fac? l-am luat în spate și l-am trecut apa era un copil ca oricare altul cu picioarele murdare cu scaieți în păr îi curgeau mucii și

Era sambata pe la ora opt In fata pizzeriei Circulatie, masini dezlantuite trafic teribil pe terasa – mai nimeni

Dar mai așteptați pînă mîine mîine regele va face dreptate mîine orașul va fi plin de flori și plin de covoare trompetele vor fi scoase din

Pe strada pustie – calul șchiop și tăcut pe altă stradă din univers – eu însumi tăcut și înfricoșat de piciorul meu, legată cu lanț marea bilă

În fiecare noapte, ea după ce mă vede fericit, topit, terminat adormit buștean în al nouălea cer fuge la amanții ei fericit, topit, terminat

Regele a murit de bătrînețe era murdar și negru l-au recunoscut după un semn pe care îl avea din copilărie sub brațul stîng mulțimea

Eu sînt un trist tovarăș de călătorie nu beau nu mănînc nu privesc pe fereastră din cînd în cînd îmi scot batista uriașă și timp de jumătate de

Domnul K. s-a trezit la ora șase a prăjit două ouă a făcut o cafea a ieșit în stradă a așteptat în stație s-a urcat în tramvaiul patru a ajuns

În diminețile tăcute desăvârșite obișnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară prin parcul municipal mă urc în picioare pe una din băncile

Ce nu-mi face ea când e supărată pe toată lumea ce poate fi la gura ei când e supărată ea rău rău pe toată lumea noroc de gaura de șarpe în

In sala de asteptare e liniste o moneda se rostogoleste pe ciment paianjenul pandeste din difuzorul garii haina plina de pete atarna singura

Pe insula Lucus ce viata duce ciclopul in hambarele sale nici nu vreau sa spun veniti cu totii, in urechea mea agera puteti auzi, prin ochiul meu

Dintr-un poem fragil se poate iesi printr-o pirueta dintr-un bookshop in care n-ai gasit nici o carte englezeasca se

Eram singuri pe insula cea pustie eu și femeia uriașă dimineața, în pădurea tăcută vînam cîte o pasăre gînditoare femeia uriașă punea

Pe insula Lucus ce viață duce ciclopul în hambarele sale nici nu vreau să spun veniți cu toții, prin urechea mea ageră puteți auzi, prin ochiul

Pasărea, mirată, înduioșată și-a luat gheara din burta mea și-a ridicat ciocul din gîtul meu m-a lăsat acolo, în patul răvășit și s-a

Așa cum îmi mâncase ea ficații, așa voiam să-i mănânc și eu ficații de aceea i-am spus, vreau să te văd goală în fața mea jos pantofii, jos voalul

Despre mine locuitorii orasului stiu doar atat: un barbat singuratic se plimba in fiecare zi printre bancile ude ale parcului ce nebunie la

Numai cîinele mai rătăcește prin oraș obosit și murdar cu ochii injectați se oprește lîngă trupul inert al lui Anaxagora se gîndește iată n-a

Există un oraș pe care nu l-a construit nimeni sînt străzi pe care nimeni n-a trecut niciodată sînt uși care n-au fost atinse sînt ferestre

M-am întors acasă nu mult după ora șase m-am așezat pe un scaun am privit în jur pereții erau albi într-unul din ei bătusem un

Sînt obosit lampa de abajur se stinge singură unghiile mele continuă să crească până la ora șase apoi se opresc m-am descurcat de

Într-o zi călduroasă de toamnă cînd nimeni nu se mai aștepta soarele a explodat dintr-o dată s-a risipit în spațiu s-a pulverizat noi,

De trei zile fanfara cîntă în parc automatul a fugit din restaurant lăsînd ușile deschise pielea mea se sprijină pe două jumătăți de măr

Locuiam în miezul unui măr eram singur vara citeam lungi poezii anonime iarna ascultam înfiorat cum vântul construiește cuburi de aer pentru

Scaunele sînt ocupate în poem nu mai e loc pentru nici un cuvînt în această noapte ne vom spune lucruri importante misterul stă să cadă, se

La un moment aproape seral de pe starda Paris, la tehnicianul dentar, domnișoara Milena ar fi declanșat, fără să știe, emoțiuni vii, efuziuni și

un punct orbitor se prăbușește chiar acum peste oraș străbate fulgerător creierul unui vatman secționează în două părți egale vitrina, manechinul

Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului fac uneori un zgomot asurzitor se aud țipete, bufnituri o bătrână leșină pe trotuarul din

Pe șoseaua plină de noroi autobuzul nostru s-a izbit aseară de un animal ciudat, un animal spun specialiștii cum de mult nu mai trăiește pe

Se apropia sfîrșitul secolului și oamenii începuseră să-și încuie ușile să-și bată ferestrele în scînduri începuseră să-și strîngă lucrurile

M-am gîndit la pasărea cu gîtul roș ah, ce mult m-am gîndit și ea nu, n-a venit și la tine m-am gîndit, bestie tristă și tu ai trecut prin

Azi și mîine mă voi gîndi la tine, fată frumoasă mă voi gîndi la ochii tăi somnoroși prin care trec diafan zilele unui motan roșu iar în ziua

au scrâșnit din dinți au răbdat de foame au suferit groaznic de sete și nu au înțeles nimic ei au gândit până la capăt au scrâșnit din dinți au

Ce plăcere, să fii în viață ca Tristan Tzara la începutul secolului sî privești cu vermii ies din pământul afânat direct în gura vrăbiilor

Poate că dacă am să scriu toată noaptea o să-mi treacă dimineața voi fi trist dar fericit și poate umbra gigantică a zilei mi se va lipi de

Noi, colecționarii de piane am hotărât ca mâine, la ora cinci fix să începem să târâim uriașele noastre mecanisme încoace și încolo prin

Să fii singur să te așezi la o masă pe terasa pustie să vină o pasăre și să se așeze în fața ta pe masa pustie tu să-i zici du-te, hai,

Multă vreme am crezut că șinele de cale ferată sunt urmele unui tren mai stîngaci căruia i se topesc roțile în timpul mersului ani de zile am