Obosit și murdar cu ochii injectați
de Matei Vișniec(2008)
1 min lectură
Mediu
Numai cîinele mai rătăcește prin oraș
obosit și murdar cu ochii injectați
se oprește lîngă trupul inert
al lui Anaxagora se gîndește iată
n-a vrut să creadă în zei iar acum
e mort
cîinele rătăcește toată ziua prin oraș
călătorește pe străzile arse de soare
se gîndește ce urît e orașul cu un singur cîine
ce urîtă e lumea care naște numai
un singur zeu
mort
cîinele se oprește lîngă gura mea
și începe să plîngă
îmi zice trezește-te, bestie umană,
făcătură, nu vezi că se lasă frigul, nu vezi?
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Matei Vișniec
- Tip
- Poezie
- An
- 2008
- Cuvinte
- 90
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Matei Vișniec. “Obosit și murdar cu ochii injectați.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/matei-visniec/poezie/obosit-si-murdar-cu-ochii-injectatiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
