Corabia se scufunda încet noi ziceam și ce dacă se scufundă corabia și mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi și ne strîngeam

Fuga I Vouă, celor care vreți să mă prindeți viu vă doresc o zi lungă și fără de ploaie și mă rog pretutindeni să aveți pe unde mă veți

Eu sînt automatul de limonadă iată, am ajuns la conștiința de sine sînt viu, domnilor, nu rîdeți prin meditații și exerciții subtile am ajuns

Eram singur în mijlocul străzii sub burta calului meu eram întins pe caldarîm iar calul meu se uita la mine, se mira nu mă mai văzuse niciodată

Poemul se întoarce asupra sa și începe să se citească pe sine se descifrează încet, pătrunde în adîncul său cu sfială, zîmbește, scoate un țipăt

Înțeleptul privea adînc de-a lungul linguriței argintii de-a dreptul în cana de ceai ce se vede acolo, striga mulțimea adunată în fața

Ce era să fac? l-am luat în spate și l-am trecut apa era un copil ca oricare altul cu picioarele murdare cu scaieți în păr îi curgeau mucii și

Eram singuri pe insula cea pustie eu și femeia uriașă dimineața, în pădurea tăcută vînam cîte o pasăre gînditoare femeia uriașă punea

Pasărea, mirată, înduioșată și-a luat gheara din burta mea și-a ridicat ciocul din gîtul meu m-a lăsat acolo, în patul răvășit și s-a

Așa cum îmi mâncase ea ficații, așa voiam să-i mănânc și eu ficații de aceea i-am spus, vreau să te văd goală în fața mea jos pantofii, jos voalul

Numai cîinele mai rătăcește prin oraș obosit și murdar cu ochii injectați se oprește lîngă trupul inert al lui Anaxagora se gîndește iată n-a

M-am întors acasă nu mult după ora șase m-am așezat pe un scaun am privit în jur pereții erau albi într-unul din ei bătusem un

Într-o zi călduroasă de toamnă cînd nimeni nu se mai aștepta soarele a explodat dintr-o dată s-a risipit în spațiu s-a pulverizat noi,

Locuiam în miezul unui măr eram singur vara citeam lungi poezii anonime iarna ascultam înfiorat cum vântul construiește cuburi de aer pentru

La un moment aproape seral de pe starda Paris, la tehnicianul dentar, domnișoara Milena ar fi declanșat, fără să știe, emoțiuni vii, efuziuni și

un punct orbitor se prăbușește chiar acum peste oraș străbate fulgerător creierul unui vatman secționează în două părți egale vitrina, manechinul

Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului fac uneori un zgomot asurzitor se aud țipete, bufnituri o bătrână leșină pe trotuarul din

Pe șoseaua plină de noroi autobuzul nostru s-a izbit aseară de un animal ciudat, un animal spun specialiștii cum de mult nu mai trăiește pe

au scrâșnit din dinți au răbdat de foame au suferit groaznic de sete și nu au înțeles nimic ei au gândit până la capăt au scrâșnit din dinți au

Ce plăcere, să fii în viață ca Tristan Tzara la începutul secolului sî privești cu vermii ies din pământul afânat direct în gura vrăbiilor

Poate că dacă am să scriu toată noaptea o să-mi treacă dimineața voi fi trist dar fericit și poate umbra gigantică a zilei mi se va lipi de

Noi, colecționarii de piane am hotărât ca mâine, la ora cinci fix să începem să târâim uriașele noastre mecanisme încoace și încolo prin

Să fii singur să te așezi la o masă pe terasa pustie să vină o pasăre și să se așeze în fața ta pe masa pustie tu să-i zici du-te, hai,

Multă vreme am crezut că șinele de cale ferată sunt urmele unui tren mai stîngaci căruia i se topesc roțile în timpul mersului ani de zile am