Magda Isanos

Azi-dimineață m-am trezit, căci mi-a bătut nerăbdător în geam, cu degetele sale fragede de ram, caisul, care peste noapte-a înflorit. Și nu-l

Ardeau ca niște facle vii, în vârf de firave tulpini. Își înălțau râzând zglobii obrazul roșu dintre spini. I-am adunat cu mâini avare, am

Toporasi Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat si anul asta zana primavara, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parca-ar fi venit intaia

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire si de

Primăvara Un aer caldut, parfumat Sub cerul de-un pal ivoriu, In vale pârâul umflat alearga salbatec si viu. In zori m-a trezit

Eu știu că tu nu meriți dragostea și-mi place totuși să ți-o dăruiesc; dar parcă bolta merită vreo stea, și totuși câte-ntr-însa

Vreau să descopăr lumea, niciodată n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă. Însă astăzi, cu lumină

E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic, ca o livadă toamna, \"Oare n-am visat c-a fost frumos și vară,-n vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a

Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate și pentru oameni din singurătate. Un cerc vrăjit se-nchide în jurul lor. Si fruntea-ngheață, orele

Eu nu regret povestea de iubire, dar e nespus de trist si de ciudat sa simti c-asemeni unui fir subtire ceva frumos din tine s-a sfarmat. Si nu

Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi arde de-o flacara

Jucăria ~de Magda Isanos~ Dusman grozav e timpul, mi se pare acuma ca si când te-as fi visat, cum poate mai viseaza cate-o floare pamantul,

Din lada mirosind a molii si-a parfum a scos o rochie din tineretea ei bunica. Subtire-i si usoara ca un fum, de parca-ar fi tesuta din

Umplând încăperea și inima toată, bărbatul veni de-afară, din zloată; glasul lui mare făcu să se sperie focul. Suduia lepădându-și

Sunt mii de ani de cand ne-am intalnit, si-am pus vanatul nostru la un loc, si-n grota, dupa ce-am aprins un foc- legandu-ne tovarasi, ne-am

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aș auzi și-n voie te-aș privi întreaga zi. M-aș apuca și iarna să-nfloresc,

O carte-mi tine-ades tovarasie Si-a mai rămas pe randurile ei, Ca pulberea de soare stravezie, Lumina unui gând din ochii tai. Din cand in

Inima mi-i pom impovarat de rodii singerii ; le-am scuturat, si nu s-au scuturat, si trebuie sa vii. Ramurile sa se-ndrepte vor catre cer si

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti

Vai, frumusetea ceasului de-acuma de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine, si-alaturi sa simtim sub talpa huma de iarba vietii grea, cum de

… Toate le-aud Și-auzul încă mi-i crud. Clopotul sângelui molatec, rotund ține veștile care nu mai pătrund. Þine veștile de la stea, să

În neamul meu femeile-s ciudate Cu părul brun de tot și fața pală Le place mult iubirea, însă toate Își uită jurămintele și-nșeală.

Oamenii bogati au facut icoane, catapitezme-aurite si strane, insa Dumnezeu n-a venit in locul astfel ingradit. Bogatii stateau grosi,

Clipă, desfă-ți aripile tale bogate; mările se clatină departe, undeva un curs de râu s-abate, oamenii se nasc, oamenii s-acopăr cu

Vijelioase flori, din pământ aburind, ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind. Care e vrerea lor gingașă-n vreme? Noaptea-n grădinile mari nu

Acuma cintecul s-a sfirsit. Nu stiu de-i bine ori rau. Din frunze-am cintat. Dumnezeu, linga mine stind, mi-a soptit. De fapt nu era Dumnezeu,

Fata de cincisprezece ani și jumătate unde-i? Era la chip ca mine și cozi purta pe spate; mi-i dor de voioșia, de îndrăzneala ei, acuma, când

N-aș vrea ca după moarte să-nvii în alt tipar de om sau animal, sau floare cu petale străvezii, ci-aș vrea să trec în regnul mineral. Să fiu

Imi risipesc ca o miliardara comoara mea de zambete si versuri, si-n toate aflu proaspete-ntelesuri, cum afla flori o zi de primavara. Asemenea

Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi, visătorii, care-am băut din corola florii de mătrăgună și-am trăit goi ? N-am avut altă-avuție decît praful

Frageda, inima ni s-a frant. Prielnici de-acum ne fie zeii cei blanzi din pamant si-ai cerului zei o mie. Creanga belsugului,

Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai, si cum, de-atatea lumi luminatori, pe gura

Și-n trup și-n spice viața grea s-adună și, fără să păstrăm vreo amintire, eu și cu iarba, sora mea cea bună, voioase creștem peste

Am să vă povestesc un vis. De obicei e un lucru neserios să povestesti visuri, ocupatie cu care se îndeletnicesc babele, Freud si fetele

Aș vrea acest poem să-l ridic ca un val, s-acopăr cu el partea neagră din lume, totul să fie alb ca-ntr-un spital, fără morți, fără nume. În

Murim... ca mâine E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi, poate chiar maine, pomii de pe-alee acolo unde-i vezi or să mai stee voiosi, în vreme ce

Dragostea care ne purta pe noi nu știa de amintiri și strigoi. Venea din pământ, din ape, poruncindu-ne să ne ținem aproape. Și-avea puterea

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi, poate chiar maine, pomii de pe-alee acolo unde-i vezi or să mai stee voiosi, în vreme ce vom

Doamne,, n-am isprăvit cîntecul pe care mi l-ai șoptit. Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară în orice seară. Nu pot pleca. Arborii îmi

Sapho, te văd ca și aievea, frumoasă străbună, așa cum vechiul basorelief te arată, cu dulci palori de fildeș și de lună pe-obrazul supt și

Buzele tale scumpe-n asta seara inima trista mi-au pecetluit, ca dragostea, ce-acolo a-inflorit, cat vei fi de departe sa nu moara Si toate

Frumoase-s câmpiile vieții, frumoasă primăvara de aur; ci eu se cuvine să plec înainte de-a-ntomna în pădure. Se cuvine să plec înainte de-a

As vrea să fiu copac Si-as vrea să cresc langa fereastra ta. Te-as auzi, Si-n voie te-as privi intreaga zi M-as apuca si iarna să-nfloresc, Ca

Aș vrea să fiu ca aerul ușoară, și să sui la cer, și să-l sărut, de bucurie că se desfășoară deasupra mea și-a ta și c-a făcut să

Doamne, n-ajung pân\'la tine vârfurile-acestei păduri de suspine? Cum ești tu atotștiutor, să fi dat pâne de-ajuns tuturor, culcuș pentru

Mina ta nu-i fara de temei fierbinte, sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ; eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte, cum are obiceiul stapinul,

Prin vreme, dintr-o alta primavara, se-ndreapta catre mine-agale-o fata ( ce cunoscuta mi-i si-ndepartata! ) ea-ntinde mana, parc-ar vrea sa-mi

Þii minte-ntâia ploaie cum cădea, Cu fulgere, cu stele lungi în ea? Arborii stăteau drept, intonând imnul vieții și-n zarea foșnind, verde ca

Cand voi muri, stiu ca va fi o zi frumoasa, voi culege-n palme soare si voi simti intaia sarbatoare, gandind ca maine n-am a ma

Logodnicul vine-n amurg, vesele pletele-i curg. Puneti-mi rochii albastre, flori. N-auziti pasii biruitori? Unde-i inelul scump, daruit? Luna

S-aprinde-n oglindă lampa bătrână cu picior și bonetă de-atlas - și nu știu, eu povestesc, sau ea, fără glas, amândouă cuprinse-n

Este la marginea cimitirului, lîngă bunic, un loc prea potrivit, să-mi uit de toate și să-i țin și lui cînd noaptea-i lungă, iarna, de

As vrea sa mor alaturea de tine si timpla linga timpla ta s-o pun, ca, ascultindu-ti gindurile bune, sa stiu daca mai esti si-acuma bun si fara

In lumea asta de n-ar fi culori si sunete, usor ti-ar fi sa mori; sau, de-ai putea, macar un snop de soare s-aduni si pentru viata

Nu stiu dacă există îngeri. Oamenii s-au gândit la tot ceea ce nu sunt si au creat îngerul. Această fiintă drăgălasă si totusi imaterială ocupă un

Ca cerul peste ape mă aplec peste sufletul meu singur și trudit, lumini și umbre ca-n oglindă trec și toate doar de tine-au povestit. Basmul

Ceva nespus de tânăr s-a pierdut... Așa, cu golul fiecărui ceas, s-a risipit în mine, s-a retras, ca un izvor de nimenea știut. Mi-a fost de

De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere de iarba si de flori la primavara. I-o

O, primăvară, de temut ești, zînă, cînd oarbă treci și mîinile-ți întinzi spre mugurii din vîrf cu totul blînzi și loc de cuiburi cauți în

Oamenii mă uimesc și-acum. Aș vrea să cunosc ca ei toate lucrurile pe numele lor și-n drum larg să-mi alătur pașii de pașii lor grei. Fiecare

Uneori, în diminețile clare, mă uit drept în soare râzând și nu pot crede c-am să mor în curând; viața mea sună înalt,

Nu știu cum s-a făcut Tinerețea s-a dus, a trecut. Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat Nu mai e mândru și încondeiat. Ce s-au făcut zilele

Pomii cei tineri, în dimineața de marte, unii lângă alții au stat să se roage - frunțile lor străluceau inspirate deasupra pământului incă-n

La–nceput, prin ferestre deschise, fel și chip de nădejdi îmi veneau și vise. Eram ca o turlă înconjurată de porumbei, mereu cercetată de îngerii

Aș cânta liniștea din ograda mea Seara – când crește în cireș o stea – mă mai uit o dată la curechi și bostani, că sunt plugar de-atât amar de

Trebuie să plec astă-seară sau mîine. Un înger de pară lîngă patul meu va veni : scoală-te, nu zăbovi. Îngere, lasă-mă pe pămînt.

Cânt Cint ca privighetorile oarbe. Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne-naltam citeodata... Sufletu-mi arde de-o flacara

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta,te-aș auzi și-n voie te-aș privi intreaga zi. M-aș apuca și iarna să-nfloresc, ca sa

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care il cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare. Ești

REGRET Ceva nespus de tânăr s-a pierdut... Așa, cu golul fiecărui ceas, s-a risipit în mine, s-a retras, ca un izvor de nimenea

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sarutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire si de

De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere de iarba si de flori la primavara. I-o

Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti

Vai, frumusetea ceasului de-acuma de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine, si-alaturi sa simtim sub talpa huma de iarba vietii grea, cum de

You’ll die, and behind you your whole abode Next day will still be under sun or fog, And still, the postman is to cross the