DOAMNE, N-AM ISPRÃVIT
de Magda Isanos(2006)
1 min lectură
Mediu
Doamne,, n-am isprăvit
cîntecul pe care mi l-ai șoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară
în orice seară.
Nu pot pleca. Arborii îmi șoptesc;
florile calea-mi ațin și mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă și naivă mirare.
Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pîine la popas,
drept pășune, livadă și cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
și nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai tîrziu.
Căutam în iarbă și-n mohor
tainele ascunse tuturor;
Mă uitam în fîntînă și-n iaz,
și-ascultam — îndelung — sub brazi...
Atunci au venit îngerii și m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat !
Deschide colivia, fă să zboare
cîntecele mele nerăbdătoare.