Azi-dimineață m-am trezit, căci mi-a bătut nerăbdător în geam, cu degetele sale fragede de ram, caisul, care peste noapte-a înflorit. Și nu-l

Vreau să descopăr lumea, niciodată n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă. Însă astăzi, cu lumină

În neamul meu femeile-s ciudate Cu părul brun de tot și fața pală Le place mult iubirea, însă toate Își uită jurămintele și-nșeală.

Vijelioase flori, din pământ aburind, ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind. Care e vrerea lor gingașă-n vreme? Noaptea-n grădinile mari nu

Fata de cincisprezece ani și jumătate unde-i? Era la chip ca mine și cozi purta pe spate; mi-i dor de voioșia, de îndrăzneala ei, acuma, când

Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi, visătorii, care-am băut din corola florii de mătrăgună și-am trăit goi ? N-am avut altă-avuție decît praful

Și-n trup și-n spice viața grea s-adună și, fără să păstrăm vreo amintire, eu și cu iarba, sora mea cea bună, voioase creștem peste

Aș vrea acest poem să-l ridic ca un val, s-acopăr cu el partea neagră din lume, totul să fie alb ca-ntr-un spital, fără morți, fără nume. În

Dragostea care ne purta pe noi nu știa de amintiri și strigoi. Venea din pământ, din ape, poruncindu-ne să ne ținem aproape. Și-avea puterea

Frumoase-s câmpiile vieții, frumoasă primăvara de aur; ci eu se cuvine să plec înainte de-a-ntomna în pădure. Se cuvine să plec înainte de-a

Aș vrea să fiu ca aerul ușoară, și să sui la cer, și să-l sărut, de bucurie că se desfășoară deasupra mea și-a ta și c-a făcut să

Doamne, n-ajung pân\'la tine vârfurile-acestei păduri de suspine? Cum ești tu atotștiutor, să fi dat pâne de-ajuns tuturor, culcuș pentru

Þii minte-ntâia ploaie cum cădea, Cu fulgere, cu stele lungi în ea? Arborii stăteau drept, intonând imnul vieții și-n zarea foșnind, verde ca

Ca cerul peste ape mă aplec peste sufletul meu singur și trudit, lumini și umbre ca-n oglindă trec și toate doar de tine-au povestit. Basmul

O, primăvară, de temut ești, zînă, cînd oarbă treci și mîinile-ți întinzi spre mugurii din vîrf cu totul blînzi și loc de cuiburi cauți în

Oamenii mă uimesc și-acum. Aș vrea să cunosc ca ei toate lucrurile pe numele lor și-n drum larg să-mi alătur pașii de pașii lor grei. Fiecare

Uneori, în diminețile clare, mă uit drept în soare râzând și nu pot crede c-am să mor în curând; viața mea sună înalt,

Nu știu cum s-a făcut Tinerețea s-a dus, a trecut. Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat Nu mai e mândru și încondeiat. Ce s-au făcut zilele

Pomii cei tineri, în dimineața de marte, unii lângă alții au stat să se roage - frunțile lor străluceau inspirate deasupra pământului incă-n

La–nceput, prin ferestre deschise, fel și chip de nădejdi îmi veneau și vise. Eram ca o turlă înconjurată de porumbei, mereu cercetată de îngerii

Aș cânta liniștea din ograda mea Seara – când crește în cireș o stea – mă mai uit o dată la curechi și bostani, că sunt plugar de-atât amar de

Trebuie să plec astă-seară sau mîine. Un înger de pară lîngă patul meu va veni : scoală-te, nu zăbovi. Îngere, lasă-mă pe pămînt.

REGRET Ceva nespus de tânăr s-a pierdut... Așa, cu golul fiecărui ceas, s-a risipit în mine, s-a retras, ca un izvor de nimenea

De trupu-n care ma pindesti, durere, m-as despartii cu inima usoara, ca sa rasar intr-o imprastiere de iarba si de flori la primavara. I-o