Cantecul desertaciunii
de Magda Isanos(2002)
1 min lectură
Mediu
Imi risipesc ca o miliardara
comoara mea de zambete si versuri,
si-n toate aflu proaspete-ntelesuri,
cum afla flori o zi de primavara.
Asemenea faramelor de stele
in august, eu alunec catre moarte,
de care numai clipa ma desparte
si scrumu-i taina stralucirii mele.
De la un loc cu pulbere si iarba
am leganat sub soare cate-un vis
si tanara si mandra l-am si scris,
ca vremea sa-si impiedice-n el graba.
Eu voi trai putin, insa prea mult
cand cuget cat cules-am din durere,
si-adesea-mi par si mie ca-s parere,
si nu ma cred , cu toate ca m-ascult.
M-am copt asemeni spicelor si-astept
sa vie secerisiul si sa cad
intr-un hambar de scandura de brad,
in care stai cu mainile pe piept.
Si, iata, de nimica rau nu-mi pare,
la gandul ca m-apropii de-acel ceas,
ca de iubirea cata mi-a ramas
necheltuita-n suflet, si de soare.