Sapho
de Magda Isanos(2003)
1 min lectură
Mediu
Sapho, te văd ca și aievea, frumoasă străbună,
așa cum vechiul basorelief te arată,
cu dulci palori de fildeș și de lună
pe-obrazul supt și fruntea ta curată.
Cu ochii adânciți și arzători,
pe care pleopele-ostenite s-au lăsat
ca două vinete petale-a unei flori,
iar nările sculptate chiar se zbat.
Și nu știu ce enigmă mai plutește
în jurul pătimașei tale guri,
ce desfrânat și tainică zâmbește
plebeicei batjocure și uri.
Străbuno, chipul tău i-așa divin,
că piatra-n care-i migălit respiră viața
și-aievea parcă buzele suspin
pe palida și oacheșa ta față.
Iar dac-aș îndrăzni să te sărut
în lutul modelat și ars de soare
de peste-atâtea veacuri ce-au trecut,
m-ar frige gura ta nemuritoare.
(1935)