Lucian Blaga›Poezii

Cade din tărie luna pe pămînt sub chip de brumă. Zvonul stins prin noapte rece îl auzi, din moarte, mumă? Lung, pe fusul tău de

Din ce mi-am plămădit nestăvilita nebunie de-a trăi Vîrtejul meu de-avînt și dulcea sete de-a juca, Cînd din pămînt sorb numai fiere?... Cînd

Numai în arbori inelele anilor mereu se lărgesc. În trupul meu timpul sporește subțire de la o zi mai firav - la alta, subt crugul

Zîmbitoare Pe furiș cînd tu te-apropii, Ștrengărește eu te-aștept cu Ghicitori sau cu vreo glumă: \"Știi ce fac acuma Îngerii în cer?...

Părere asemenea unui cuvînt scris de-o mînă pe apă ce - încă-naintea citirii - în cercul de unde ne scapă e orice legendă. Dar

Neguri acopăr cîmpuri și dîmb. Freamătă ulmul, duhul cel strîmb. Cuiburi mai multe-n creste se văd. Semn că-n coroane dat-a

Stelele, ce-i drept, mai sînt deasupra, toate, dar Dumnezeu ne trece sub tăcere. Tenebrele n-au capăt, lumina n-are înviere. Inima mea - e-o

Vino să ieșim dintre aceste ziduri, de sub arcade ce apasă, din inelul cu-nvechite turnuri, al cetății, din ceața ce pe poduri de metal se

Din plîns pustiu și din dureri ți se desprind Fermecătoare visuri, Cu cari încerci să umpli golul lumii tale... Cu mintea mea-nțelegătoare

Să ieși pe stradă ți-e dat, dar nu fără griji, ca-n zilele de altădată. La fieștecare pas, la fiece colț, te-ntîmpină: timpul. Ãst timp ce

Pustiul: Bolnav, de fierbințeli îi arde fruntea Și trecătoare Vedenii îi apar în creierii de nisip... Pustiul larg se zbate și

Îngheață izvoarele, înțepenesc curgătoarele. Ca cerbii și căprioarele, ca fiara de pădure, iarna, sînt cuprins de spaima că-ngheață

Ceas de cumpănă. Amurg. Vai, toate către soare curg - tărîmul larg și noi cu el. Pe-o lină aurie apă Thule și Orplid, țară după țară, toate trec

Ascultă pe drumuri de cer, pe înalte, cohorte de păsări sălbatice-n noapte. Ce-ți lasă în urmă? Ce-ți lasă în față? Tomnatic

Prin luturi, zgură și putregaiuri prin elemente străbat. Călătorule, aibi încredere-n graiuri cum este al meu. Nu sînt zeu, dar ies

Cinci semne de exclamație-n șir pentru strigătul inimii puse, crescură în curtea ta plopii. Vîrful lor astăzi ce sus e! Caut în van să

Ce gol în toamnă mi-e Sibiul! Printre cîte turnuri sînt aș mîngîia atîtea drumuri, ce-ar fugi de pe pămînt - Aș mîngîia-ntr-un loc o

Spun unei fete: Cu luare-aminte fii printre lumini! Adesea ele dor, și-aproape toate te silesc, făcîndu-ți zi, s-așterni pămîntului o pată

Înhămați de cărucioare alături de om cînii mănăstirilor duc lapte-n cetate. O bucurie nouă îi ține în jug și-o rîvnă parcă spre-o luminoasă

La vad, un pod de lemn, cu coperișul de șindrilă, lung cît o uliță de sat, se-ntinde peste Mureș. Mal vrea de mal în veci să lege. Astfel țara

...Și totuși s-a-ntîmplat... și-ți surîdea în față bucuria De-a te vedea învinsă... Cum ne-adînceam în umbrele de noapte Ale castanilor cu

O, haine! În voi se va adăposti De mîne încolo un schelet - Și nimenea nu va mai rîde-n urma lui, Cînd tremurînd își va purta

Dactilografă, danț silnic al mînilor pe flori albe de metal - orașul huruie din o mie de străzi o - fără sfîrșit. Casele stau oarbe cu o mie

În străinătate-mi, pămîntean în lacrimi, stau de veghe lîngă vatra mea de patimi. Suflet prăbușit în humă ca în perne - nici o veste - de