Lucian Blaga›Poezii

Frumoaso, ti-s ochii-asa de negri incat seara cand stau culcat cu capu-n poala ta imi pare, ca ochii tai, adancii, sunt izvorul din care

Îngînînd prin văi tăria sună ramul, sună glia. Focuri ard, albastre ruguri. Pomii simt dureri de muguri. Prinși de duhul înverzirii prin

Împărății s-au prăbușit. Războaie mari ne-au pustiit. Numai în Lancrăm sub răzor rămas-a firav un izvor. Păduri s-au stins. Și rînd pe

Prea lungă-i moartea pentru o singură viață. Cuprinsă-n scrum ca jarul încearcă inima să dăinuiască pînă s-a face dimineață. Rugat să fie

Răsăritul e-atât de bogat în povești și-n lumină că-n orele ce se ridică rămânem prea jos totdeauna când vrem să-l slăvim. Apusul de-asemeni

Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi, ce-n spațiu se desparte și se-adună, pământ e ea, și prund și undă, un drum cu călătorul

Caut nume - fie-o mie - să-ți arăt ce-mi ești tu mie. Noaptea-mi ești, cînd dormi în casă, inul lunii și mătasă. Ziua, pentru alte

Încă un an, o zi, un ceas - și drumuri toate s-au retras de sub picioare, de sub pas. Încă un an și-un vis și-un somn - și-oi fi pe sub

Mama,-nimicul-marele! Spaima de marele imi cutremura noapte de noapte gradina. Mama, tu ai fost odat\' mormantul meu. De ce imi e asa de

Langa sat iata-ma iarasi, prins cu umbrele tovarasi. Regasescu-ma pe drumul inceputului, strabunul. Cate-s astfel- omul, leatul! Neschimbat

Cariatide lîngă mare și-arată prin veșmînt junețea. Ca de ivoriu bătrînețea prin luciul marmorei apare. Cariatide din vechime, în

Toți morții se duc undeva, fiecare în urmă lăsînd foc, vatră și greier, prag, treaptă și nuc. Răzbat, în cutreier, prin zid, prin

Trecătorule, aceste țărîne și lespezi gîndul tău binecuvinte-le. Ceruri înmormîntate sînt toate mormintele.

Într-o piață veche mi-e popasul. Adast să-mi umplu înc-o dată ceasul privind la o statuie de aramă, rămasă-aci din veacuri de candoare. O

Treaz e sufletul, peste fire, numai ziua prin cimitire; treaz, unde drumuri și inimi s-adună, unde mormintele stau împreună ca liniștea după

Îngerul, paznicul, când va pleca din lumea aceasta a mea, îngerul ce va lua? Va să ridice cetatea la cer, sau albă etatea mea, încă vie

Cînd anul nu-ți este prielnic te-ntorci să te-mpaci printre umbre. Undeva în trecut te întîmpină pragul. Cît de aproape una de alta sub

În satul meu, în Cîmpul Frumoasei, în preajma turnului, pietrele stau pe subt plopi. E primăvară și pietrele - stau. Unele poartă încă

Un fulger nu traieste singur, in lumina sa, decat o clipa, cat il tine drumul din nor pana-n copacul dorit, cu care se uneste. Si poezia este -

E moartea-atunci la capataiul meu? In miez de noapte, cand luna-si varsa peste mine aiurita ei privire, cand zbor de lilieci pe fruntea-i

Sa ma duc la Bocca del Rio, sovai in drum, ori cat as iubi-o. Port inca-n ganduri mierea, mirajul, dar fara tine rana-i

I was so very tired and suffering. Think I was suffering from too much soul. Uphill the dawn with eyelids parting and eyne blood-purple from

Whenever gaping in a well myself as clear the day can see the one I am, was and shall be. Whenever gaping in a well ‘pon old my face all guesses

So much stillness me surrounding I clearly seem to hear them late-night moonbeams crushing now against my windows. My chest’s too strange a