Lucian Blaga›Poezii

Timp fără patrie: rîu fără ape, secetă-n albie și subt pleoape. Timp fără patrie: inimi învinse, vîrste nerodnice, cugete stinse. Timp fără

Ai fost cândva, prin primăveri, prin ierni, prin toamne. Al semințiilor și-al regelui David erai. Ai fost cândva, dar unde ești

În azur se simt întoarceri. Vînăt fum de vreascuri ude S-a întins în tot orașul. Undeva un zbor se-aude. Sus cocorii desfășoară Ieroglife

Cineva într-o zi te-a luat, Euridike, de mînă ducîndu-te foarte departe prin negura care desparte. În întunericul meu locuiești de-atunci ca

Ca-ntr-o legendă veche și uitată în valea noastră s-a ivit o sfântă. În preajma ei mereu văzduhul cântă. Și umblă zvon că noaptea

Ce te miri că-n Cluj, prin soc și nuc, mierla fluieră ca un haiduc? Pune mierla-n glas și cînt ce știe. Fost-a Clujul scaun de

Din prag un gînd se uită lung. Să-l las în casă? Să-l alung? Cuvînt încearc-a se rosti: Veni-va zi! Veni-va zi! Din veac în slujbă viermii

Limba nu e vorba ce o faci. Singura limbă, limba ta deplină, stăpînă peste taine și lumină, e aceea-n care știi să taci.

Și ani și luni și iarăși ani nimic nu s-a-nchegat. Fără-ncetare, sub tenebre, marea frămîntîndu-se a cutropit liman și plaje. Și tunete sub

De pe liman pe golfuri privirea ți-o rotește. E liniște ca-n ziua cînd mă-ntorsei hoțește și ți-am golit de oaspeți viața, pragul,

Columna, rănită cu spada de-un rege, un dar dobîndise, ce piatra nu-l are: atinsă de-ntîiele raze solare să cînte cîntare-n afară de

(luând parte la patimi) Pe gorgane se strecoară o făptură-ncinsă-n sfoară. Chefuiesc pe cântul strunii în cetate căpcăunii. O ființă-n

Pe masă îmi stă, durat din argilă, ulciorul. În rostul ceramic așez uneori, cu roua pe ele, iubitele flori. Prefer trandafirul de

Linia vieții mele, printre morminte șerpuind, mi-o dibuiesc, mi-o tâlcuiesc pe jos - din flori, pe sus - din stele. Nu-n palma mea, ci-n

Decît orișice lumină mult mai rodnică e taina. Dacă vrei visul să-ți țină, peste nud întinde haina. Chiar trecutul să ți-l pui sub pecete.

Natura-și împlinește ciclul și iarăși de la cap și-l ia. Istoria înaintează pe Via Appia. Astăzi ca și alte dăți înalță apeducte-n

Îngăduința ta nu are nume cînd de-ale mele griji și fapte-mi văd. S-ameninți cu avan, ceresc prăpăd nu e-n ființa ta un gînd anume. Nu

Printre lucruri cînd umblăm, pe-aproape sau departe, cerul singur cu tăria sa albastră ne urmează pretutindeni, în viață și-n moarte. Da,

Ușor nu e nici cîntecul. Zi și noapte - nimic nu-i ușor pe pămînt: căci roua e sudoarea privighitorilor ce s-au ostenit toată noaptea

Stă pe comodă caravela. De ani mai vechi e tot aci. Mi-o-nchipui dintrodat\' mărită. De-un timp e gata a porni. Emblemă are o

Da, negrii din dumbrava africană, ce dragi îmi sînt ei, oamenii de humă! Îi încarnează necurmat sub lună telurică putere

Sînt fapte, vreo cîteva fapte pe care le facem fără izvoade și fără sfat, de la nimeni luînd îndrumare vreodată, fapte de care aproape că nici

Subt o geană de dumbravă sparg mistreții luncile. Cornul sună, cîinii latră, auie speluncile. Vino și tu. Vînătoarea drum deschidă-ne pe

Avem același nume, tu și eu, că-i iarnă sau că-i primăvară ne cheamă azi pe toți la fel: Ion fără de țară. Cînd rîde cineva pustiu în casă