Lucian Blaga›Poezii

Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. În piept mi s-a trezit un glas străin și-un cântec cântă-n

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam odată trandafiri sălbatici. Aveau atâția ghimpi, dar n-am voit să-i rup. Credeam că-s – muguri – și-au să

Spre soare râd! Eu nu-mi am inima în cap, nici creieri n-am în inimă. Sunt beat de lume și-s păgân! Dar oare ar rodi-n ogorul meu atâta râs

Unde ești astăzi, nu știu. Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde

Atita liniste-i in jur de-mi pare ca aud cum se izbesc de geamuri razele de luna. In piept mi s-a trezit un glas strain si-un cantec canta-n

Ființă tu – găsi-voi cândva cuvenitul sunet de-argint, de foc, și ritul unei rostiri egale în veci arderii tale? Al seminției mele cel din urmă

A căzut pe lucruri rouă sau e numai o părere? Poate că le plânge fața de-o lăuntrică durere. Bate-o inimă în lucruri? Preajma ocupând-o-n

Nu-mi presimți? Nu-mi presimți tu nebunia când auzi cum murmură viața-n mine ca un izvor năvalnic într-o peșteră răsunătoare? Nu-mi presimți

Eu nu mă căiesc c-am adunat în suflet și noroi! - dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineață-ți va ucide-odată visul că sufletul

Purtăm fără lacrimi o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah, iarăși și

Lacrima si raza O lacrima Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet Cazu Pe albul unei fragede

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui sa iei aceasta grijă asuprăți in poarta, la care-am ajuns, trecând prin această vale, să fii straja copilăriei mele.

Sus Pe-un pisc. Sus. Numai noi doi. Asa:cand sunt cu tine ma simt nespus de-aproape de cer. Asa de-aproape, de-mi pare ca de ti-as

Eu nu mă căiesc, c-am adunat in suflet si noroi- dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineată-ti va ucide-odată visul, că

Cântăreți bolnavi Purtăm fără lacrimi o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n

Nu-mi presimți tu nebunia când auzi cum murmură vieața-n mine ca un izvor năvalnic într-o peșteră răsunătoare? Nu-mi presimți văpaia când în

Cu alesături de aur timpul curge prin albastru. Jinduiesc la cậte-un astru răsărit ca o ispită peste-amurgul meu de-o clipă peste basmul in

Nu-mi e destul. Și după orișice aș spune : înc-odată ! Orice se-ntîmplă-i ca și cum s-ar întîmpla c-o fată. Ah nici un rod nu mi-e destul, îl

Nu-mi e destul. Și după orișice aș spune : înc-odată ! Orice se-ntîmplă-i ca și cum s-ar întîmpla c-o fată. Ah nici un rod nu mi-e destul, îl

Selbstbildnis Lucian Blaga ist stumm wie ein Schwan. In seiner Heimat tritt die Reinheit des Wesens an die Stelle des Wortes. Seine

Paradie im Zerfall Der geflügelte Pförtner hält noch umspannt den Griff eines Schwerts ohne Flammen. Er kämpft gegen niemand, doch er fühlt

Ich tret die Blumenkrone der Wunder dieser Welt nicht in den Staub und töte nicht mit dem Verstand Geheimnisse,die mir begegnen auf meinem Weg in

To its origin, to the source, no water ever will return except as cloud on its high course. To its origin, to the source, no roadway ever

Die Quelle der Nacht Du Schöne, so schwarz sind deine Augen,daß mir abends, wenn ich den Kopf in deinen Schoß gebettet hab, so ist, als seien