Corn de vînătoare
din ciclul Vîrsta de fier
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
Subt o geană de dumbravă
sparg mistreții luncile.
Cornul sună, cîinii latră,
auie speluncile.
Vino și tu. Vînătoarea
drum deschidă-ne pe grind
spre arhaice izvoare
și spre evul de argint.
Vom lăsa în urma noastră
cugetul, cetățile.
Și-om stîrni din așternuturi
roșii vietățile.
Veverița coadă-lungă
sare ca o flacără.
S-a purces prin plai alaiul,
sulițele scapără.
Chiotind se țin gonacii
către iezere și stînci,
unde jneapănul se-ntinde
cățărîndu-se pe brînci.
În Arcadia de brume
țapii negri-s fără griji,
își ridică numai capul,
cînd din fundul văii strigi.
Sîngelui i s-or deschide
prin păduri lăcatele.
De pe frunți de cerbi, din coarne
strîngem nestematele.
Sus, la capătul baladei,
arși de sete fără leac,
încorda-ne-vom săgeata
după nori - prin vînt de veac.