Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Cîntec despre regele Ioan

din ciclul Vîrsta de fier

de Lucian Blaga(2005)

1 min lectură

Mediu
Avem același nume, tu și eu,
că-i iarnă sau că-i primăvară
ne cheamă azi pe toți la fel:
Ion fără de țară.
Cînd rîde cineva pustiu
în casă sau pe-afară,
să știi că unul singur e:
Ion fără de țară.
O umbră de se clatină prin vînt
scîncind sub grea povară,
nu întreba, căci este el:
Ion fără de țară.
Un vaier dac-ar fi s-auzi
a zecea mia oară, să știi
că unu-i pentru toți:
Ion fără de țară.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
Modernism
Cuvinte
79
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Lucian Blaga. “Cîntec despre regele Ioan.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/cintec-despre-regele-ioan

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.