Caravela
din ciclul Vîrsta de fier
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
Stă pe comodă caravela.
De ani mai vechi e tot aci.
Mi-o-nchipui dintrodat\' mărită.
De-un timp e gata a porni.
Emblemă are o cetate
ținută-n brațe de doi lei,
un scut cu cîmpul alb și roșu
și-o cruce alăturea de ei.
La proră poartă, dat în aur,
prelung în aer, magic semn,
căscată gură de balaur,
furtuni să-nfrunte, ea de lemn.
S-a ruginit încheietura
în portul jalnic unde-a mas.
Acuma, de plecare, cîrma
e unsă și odgonul tras.
Cuprinse-n vînt, sărat, amarnic,
de sănătosul dor spre larg,
ca niște sîni de fată mare
se umflă pînzele-n catarg.
De pe limanul așteptării,
bătut de valuri monoton,
pornim din visul trist spre altul -
deschis ca un senin eon.
Un cer pe care nici o umbră
nu cade iar ni s-a ivit.
Un cer cum trebuie să fie
ne mai surîde la sfîrșit.
Trăim ca să cuprindem totul
și să ne pierdem într-o zi.
Un Dumnezeu adînc, albstru
e marea-n care vom pieri.