Elegia plopilor
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
Cinci semne de exclamație-n șir
pentru strigătul inimii puse,
crescură în curtea ta plopii.
Vîrful lor astăzi ce sus e!
Caut în van să găsesc pentru ce
poruncă veni să fie tăiați.
Vină nu le descopăr, decît că deasupra
stele și nori le sînt frați.
Gînd de osîndă le pune orașul
zvelților plopi ce crescură-n senin.
Să fie pentru că zilnic mai grea
umbra lor cade pe zidul vecin?
Lîngă adîncul, îndureratul fluviu al timpului,
ce sfarmă frumsețea și-o duce,
e casa ta. Plopii mai stau,
dar mîne securea-i doboară în cruce.
Prin ani, pe la poartă-ntr-ascuns,
ocolind, voi mai trece, ades:
Cumtremurîndu-mă-n noapte, mut voi gîndi
din toate, vai, ce s-a ales!
Și-amintindu-mi de plopi, voi cînta:
vina lor, singura vină, era
că frunza le tremura
ca inima-n oameni.