Lucian Blaga›Poezii

Vîntul mai ieri întinerea, Cu dragoste pădurile bătînd. Azi apare ostenit în fața mea, Un singur plop, și umbra, frămîntînd. Ieri ornicul

Nu-l mișcă știutele crînguri cu ciutele. Cărarea cu urmele, iezerul, umbrele nu-l cheamă. Copitele sfarmă ispitele. Prin ceață cînd

Sînt ca o moară lîngă rîu. Obișnuitu-s-a gîndul să doarmă în mine vîrste de-a rîndul. Sînt ca o moară lîngă rîu, la poalele

O oră-ntre abis și umbre la răscruci de veac și teamă, o oră prelungită-n slavă mi te-a dat, ca-n vis, în seamă. Promisă tu, în dar

Iunie este Verde poveste. Iureș sporește. Iarba mai crește. Ziua a șasea, Sîmbăta ierbii. Crește mătasea, N-o calcă cerbii. Cresc

Huliți au fost romanii de unii învățați din vremi mai nouă că metafizică n-ar fi creat ca alte glorioase seminții, doar apeducte, colisee,

Un element cu aripi frînte ar vrea aroma să ți-o zvînte. Bălaur ar putea să fie într-un oraș la pîndă vie. Sau poate-un cavaler

Dac-am trăi-n aceeași casă, în chilii vecine, și n-ai mai trece pe la mine, nu aș putea să fac vreodată saltul în consolare. Și aș crede că

Roz trandafir, frumsețea ta nu m-a cruțat. Din drum m-abat și mă răsfir, cînd zmeu - cînd stea - prin ziua și prin soarta ta. Roz trandafir,

Fată prea tîrziu născută-n lume, luna loc găsește doar în inimi și pe-alocuri pe morminte. Cu sfială și în treacăt cată-n ape și oglinzi la

E același, nu-s aceleași. E același unic soare răsărit din munte, gînd. Să se întrupeze-n vale alte umbre sînt la rînd. E același, nu-s

Păsări ce-au fost vreodată călătoare fac toamna încercări ca de plecare. Se-ntrec bătând din aripi fără rost; joc amintit dintr-o poveste

Grămezi de frunze-n cercuri. Octomvrie deplin. Răzbat doar anevoie prin foșnirea roșie-a coroanelor surd și dintr-o dată de pe frunțile

Cînd fiecare celulă de sînge din noi devine o inimă, atuncea sîntem bolnavi. Dar numai iubirea ne-ncearcă-n aasemenea chip. Sîngele meu e

Cincizeci de ani! Momentul e un munte ce-mparte apele: spre răsărit și spre apus. Răsună văi de aur undeva în urmă și-un scîrțîit de zodii, ca

Ce îmbătrînește în noi că neașteptat ne simțim într-o dimineață doritori să ne-ascundem nume și față? Ce îmbătrînește în noi că-ntr-un

Umbre-aruncă ochii lumii peste tine, peste mine, peste fiecare ceas al tău și pe drumurile toate. Să te apere un zeu, numai el dacă mai

Pe ape mînecînd, ce le voia rotunde, Columb nu cunoscu nici piedică, nici teamă. Pe-un vînt de-amurg, luat cu nara dreaptă-n seamă, porni spre

Te-ntrebi adesea îndoită care-i tîlcul intrării tale-n sfera mea. Să fii aș vrea nemulțumită de răspunsul pe care apa-n murmur ți-l va

O viață-ntreagă, visînd, am scris despre oameni. Cînd mă trezeam uneori, îmi dam seama c-am scris balade și cărți și povești despre

Egal visînd, feștila candelei, infimă, vagă, în colțul ei se ține de cuvînt, pînă la termenul combustiunii după măsura mult mai largă a unui

Pămîntul mai poartă în huma neștearsă chipuri de-argilă, istorie arsă. Sub lespede moartă: ulcioare, femei, si urne și idoli, și vetre

Iată-amurguri, iată stele. Pe măsură ce le văd lucrurile-s ale mele. Lucurile-s ale mele. Sînt stăpîn al lor și domn. Pierd o lume cînd

Ziua cîteodată, uneori și noaptea, venind din occident spre țara dimineții, prin mine numele meu trece. Pe unde largi, bătînd eterul, prin