Lucian Blaga›Poezii

Din belșugul de verdeață cărăbușul de aramă vine din turnătoria verii, să-l luăm în seamă. Zgomotos ca o reptilă printre vreascuri se

Aramă grea ca vinul - părul, sprîncenele ușor piezișe, o cută vertical pe frunte, vădind trecutul de restriște. Umeri mărunți, suflet de

A cunoaște. A iubi. Înc-o dată, iar și iară, a cunoaște-nseamnă iarnă, a iubi e primăvară. A iubi - aceasta vine tare de departe-n

... Iar noaptea câteodat-ntunecate gânduri vin Și-mi sug nectarul din potir: Mi-e inima atunci Ca florile cari își deschid Corola numai noaptea,

În clipele din urmă, ce-mi vor bate Rar - Cu inima lor obosită, Când Soarta cu genunchii Pe trupul meu învins Neîndurătoare îmi va stoarce Din

De cînd viața mea te știe, o suferință port mereu: Frumsețea ta-i o poezie pe care n-am făcut-o eu.

În cumpănă cu tot ce-a fost, pe-o dîră de lumină, înaintăm prin foi, prin aur răvășit, prin brumă fină. În neștire, ici și colo, mînile ne

Ascultă tu un cuvînt, ascultă ce bănuiesc despre lucruri. Cît țin hotarele ele ne-ncearcă, ne împresoară, ne iscodesc. Sîntem împrejmuiți de

O, tineri cari umblați printre frumseți, ce fel de tineri sînteți, tineri cîntăreți? V-a părăsit de tot dumnezeirea? Uitarăți cîntecul ce-l

Ziuă verde. Duh de nuc. Toate drumurile duc unde-i raiul vîntului, dragostei, cuvîntului. Toate drumurile duc către Joia focului, spre

Iubind - ne-ncredințăm că sîntem. Cînd iubim, oricît de-adîncă noapte-ar fi, sîntem în zi, sîntem în tine, Elohim. Sub lumile de aur ale

Nu mi-e destul. Și după orișice aș spune: înc-o dată! Orice se-ntîmplă-i ca și cum s-ar întîmpla c-o fată. Ah, nici un rod nu mi-e

Ai nopți cari ți se-așează grele ca de plumb Pe suflet și pe gânduri și pe visuri și pe vreri,- Nopți negre-n care pieptul îți tresare de furtuni Ce

Neastâmpărat îți flutură în colțul gurii Biruitor, șiret și jucăuș, Același zâmbet totdeauna... - Dar nu știu, uneori Îl simt cum tremurând mi-aduce

Cu lira mea de grindini bîntuită, pătrunsă dureros de-un nor, aș mai putea, în jocul vîrstelor, cu tinerețea ta alături în arenă pe nisipul

Ca o pulbere de-argint înghețase roua. Brumele s-au născocit - era ziua doua. În dumbrăvi încremeneau stinse-n scrum de vise ca-ntr-o

Inima înalt-a unei țări e clopotul ce cîteodată l-auzi din turn, sau altă dată inima adînc-a unei mări. La San-Marc, Belem sau

I Dulcele, ce începu, cîntecul, l-auzi și tu? Într-un lan pe un colnic cîntă singur un voinic. Pe sub zările fierbinți sună secerea

Lumea toată e un singur alb. Coboară din înalt moartea petelor. Fulgi de zăpadă zboară-n sus și-n jos. S-ar juca frumos cu genele

Amurg fecund, din altă vârstă, amurg fecund de Prier e, precum a fost și altădată, când Leda albă se-nvoise să-ndure-n albul de narcise povara

În ziua șaptea Dumnezeu, din umbra, din otrava nouă-a tuturor dumbrăvilor gustând, se odihni-ndelung. Apoi la ora bufniței cu pas zăbavnic și

Un cer senin de amplu iunie prin veac și-a-nființat azurul neființei în cestălalt tărîm, al suferinței, și cată-n ceas a fi durerii mele -

Despre tine și otravă, despre slavă și albine, scriu în rune de poveste, căci ce este nu se spune. E mai vie născocirea cînd iubirea o

Frumoasă-i ursitoarea mea, Frumoasă ca o zână din povești... Și ochii ei sunt mari și limpezi, Și ochii ei sunt o minune... Dar vai - de-ncerc să-mi