Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Primăvară

din ciclul Cîntecul focului

de Lucian Blaga(2005)

1 min lectură

Mediu
A cunoaște. A iubi.
Înc-o dată, iar și iară,
a cunoaște-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaște. A iubi.
Care-i drumul ce te-ndeamnă?
A cunoaște - ce înseamnă?
A iubi - de ce ți-e teamă
printre flori și-n mare iarbă?
Printre flori și-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare și ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-o dată, iar și iară,
a iubi e primvară.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
Modernism
Cuvinte
86
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Lucian Blaga. “Primăvară.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/primavara-2

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.