Lucian Blaga›Poezii

Mocnește copacul. Martie sună. Albinele-n faguri adună și-amestecă învierea ceara și mierea. Nehotărît între două hotare, cu vine trimise

Coboară-n lut părinții, rînd pe rînd, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin cari ne prelungim pe subt

Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strîng lacrimi de văpaie: licurici. Pe coastă-n vrej de nouri crește luna. Mîni

Oprește trecerea, Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire -, și totuși te rog: oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.

În spațiu tainic, fără mărturie, mă alesei cândva făptură vie. M-au făurit râzând, cântând, părinții. Ei, țesătorii vieții și ai morții, mi-au

Tremură aceeași apă și frunză la bătăile aceluiași ceas. În ce tărîm și-n ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarbă-ai rămas? Se revarsă

Copil, fragile globuri eu lansam din pai, mărunte lumi închipuind pe cele mari. Subt pomi mărunte lumi, copilă, urmăreai, în aer le spărgeai cu

Peste-aceleași arătări și aceleași case clopot de seară aud. Și stau în cruce cu o zi sub cer pierdută. Prin ani subt poduri se depărtează ce

Petale par scoicile cum cad pe aproapele țărm, ca-ntr-un joc, aduse cu apele. Unda îngroapă-le, valul dezgroapă-le. Zeițe de mare-au

Lîngă schit miezul nopții găsește făpturi adormite-n picioare. Duhul mușchiului umed umblă prin văgăuni. Din răsărit vin fluturi cît

I Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede sîngeriu prin pîclă deasă. Pe-o stîncă șade Lucifer cu aripi de liliac, cu ochii luminoși

Mă îndemn să fiu și o clipă mai sînt. Undeva pe cîmp a murit fratele vînt. Toamna sîngerează peste un mers bătrîn. Printre umbre

Arábida - țară ce are de-a pururi un vânt dinspre mare - îți văd iarăși morile-nalte cu aripi, tot alte și alte. Arábida - ce te evocă mai

I HAFIS La început - se știe - stele aveau pe cer cărările cu stîngăcie trase la-ntîmplare: din arcuirea zveltă a sprîncenei

S-aude zbor scurt și zadarnic de gîște peste pajiști reci. Undeva un cîntec se pătrunde de chemări de veci. Un fluier seacă, altul nu

Noapte. Urnirea orelor se-mplinește fără îndemn. Taci - arătătoare se-opresc suspinînd pe ultimul semn. Subt porți ființele somnului intră

Semne verzi subt șovăiri solare ieși, soră, să vezi pe ogor. Popi negri vestind sub pămînturi soarele cu fluiere greierii umblă pînă-n pragul

Te irosești în încordări de arc lîngă roțile mari de oțel. Strivești între degete sînii materiei. Îți sînt de păcură mîinile și afumate

De trei zile luna crește ca un fagure de miere într-un stup. La mînăstire vine-o babă. Zice: \"Stareț purtător de bolți cerești să faci o

Pe marginea Vistulei sămănătorii se uită pierduți în sorburi. O, pe subt ziduri și-n scorburi cîte jivinii și șoapte! Acum o mie de

Întruchipată în aur de sculptorul C. Brâncuși În vîntul de nimeni stîrnit hieratic Orionul te

Spre diminețile tale rîd, soare vechi, soare nou. Paseri aprinse se zbat prin văzduh. Cine mă cheamă, cine m-alungă? A-la-la!

Tremură aceeași apă și frunză la bătăile aceluiași ceas. În ce tărîm și-n ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarbă-ai rămas? Se

Tremură aceeași apă și frunză la bătăile aceluiași ceas. În ce tărîm și-n ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarbă-ai rămas? Se