Sari la conținutul principal
Poezie.ro

În munți

de Lucian Blaga(2005)

1 min lectură

Mediu
Lîngă schit miezul nopții găsește
făpturi adormite-n picioare. Duhul mușchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cît buhele
să-și caute-n focuri cenușa.
La rădăcinile brazilor, lîngă blestemul cucutelor
ciobanul pune pămînt
peste mieii uciși de puterile codrului.
Peste muche trecînd
fetele stînilor - își freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stîrnită din disc ca un roi.
Cai galbeni și-adună sarea vieții din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face mai mic
să aibă loc ciupercile roșii
să crească subt spatele lui.
În sîngele oilor noaptea pădurii e vis lung și greu.
Pe patru vînturi adînci
pătrunde somnul în fagi bătrîni.
Subt scut de stînci, undeva
un bălaur cu ochii întorși spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stîni.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
Modernism
Cuvinte
128
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Lucian Blaga. “În munți.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/lucian-blaga/poezie/in-munti

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.