Lucian Blaga›Poezii

Ajuns-am prin pulberi și miriști unde răzbat fără sfat numai unii. Drumeaguri ades ocolit-am prin liniști după mersul albastru al

lui Nichifor Crainic În porturi deschise spre taina marilor ape am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri, visând

Intrat-a noaptea în burg, fără de vamă. Și-i dat să ninigă iar sub ore sure. Tînjesc pe streșinile catedralei medievale duhuri de

Voinicelul de șapte ani se călește lîngă cei bolovani la marginea satului. Ca-n marginea lumii și-a leatului. O șoaptă trece printre oameni

lui Bazil Munteanu De ceasuri, de zile veghez pe-un galben liman portughez. Cu zalele-alăturea drept, cu

Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sîrmă. Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece

Salută tu - anul! Răstoarnă-apoi brazda și-ntinde-o visînd pînă-n soare răsare. În palma ta rodul cădea-va deplinul, cum cade la capăt de

Cocori s-au pornit spre clime de flăcări în țipăt de-abia auzit peste țară. Vîslesc prin înalturi, trași parcă-n țeapă pe-o rază

Cu repezi copite de-argint în zori măgărușii bat străzile. Năluci, cari adineaori erau, se dezmint. Pe chei se trezesc sibilinele glasuri.

Domniță din țară bîrsană, lumină sunt, inimă, rană. Trimite-ți-aș veste să știi veninul cu ce bucurii pe masă-mi se-amestecă-n

Frunzuliță ram de laur, Ană, umbra mea de aur - drum pe jos și drum pe sus din apusuri te-am adus. Sub pleoape, rosturi - țară - le

Cat în sus, în noapte sus, stelele-n pleiadă număr. Sunt o clipă, alta nu-s - semne cerului pe-un umăr. Vînt le iscă, vînt le duce, cineva

Pe lespezi dacă te-apleci auzi scarabei sărutînd părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adînc, în ținuturi amare și reci. Pe

lui Vasile Băncilă Frunză verde, dragele linele colinele strîng de sus luminile. Ape cîntă largele. Trec pe

Durerile noastre sunt multe, dar cea mai mare este – să vezi. Să vezi că o noimă-ncepută nu se-mplinește, că sfântul, preexistentul tipar după

În pîlnia muntelui iezerul netulburat ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis. Oglindește un zbor prea înalt și ceasul curat ce i-a fost

Cîntă cineva în nori de zi deodată cu zorile. Cine-o fi? Cîntă cineva-n văzduh. E o pasăre? E duh? Numai el o fi, numai el: pămînteanul

Casele cresc în pădurea de pini albe sau ca șofranul lucind pe coline. Mai potolit oceanul mîngîie locul sorin. Largul priește nălucilor

Arătările stingerii pătrund în stelare grădini. Unul spre altul sorii se-ndeamnă mari și străini. Cercul e tras, umbra s-a înmiit - ultim

Când murim, nu facem decât să ne retragem lin în propria noastră umbră. Astfel moare un om, astfel un crin. Absorbindu-ne în ea materia

Domnița din basmul acelei cetăți într-o zi m-a-ntrebat: \"Tu știi - ah, tu nu știi - cine-a fost Uta?\" Amurg, mult mai vechi decît zilnicul

Un strigăt în noapte pe bulevard: grilu! Din cîmp vînzătorul intrat-a-n oraș pe-un măgar, cu greieri în păr și pe brațe, ieșiți din corfele

Plecară iarăși voievozii daci spre miazănoapte, de unde ne veniră, cu oile și cu bourii. Și ceilalți, cari din răsărit sosiră cu arapi și cu

Pe-un stâlp Dumnezeu se coboară în chip de porumb - și micile cruci de lemn par o ceată de copii buni, ce se joacă-n nisip. Spini