Lucian Blaga›Poezii

Ființă tu - găsi-voi cîndva cuvenitul sunet de-argint, de foc și ritul unei rostiri egale în veci arderii tale? Al seminției mele cel din

Umbra unui nor aleargă. Goana ține spre-un străfund. Văi de aur mă îndeamnă cum mi-e felul să-i răspund. Umbra m-a cuprins deodată. Cîte

Precum un ulcior pe roata olarilor crești zveltă: ușor subt pavăza larilor. Virtuți pămîntești aduni ca o rodie, mereu

Așa-mi spuneam încă ieri, mereu: amintire e numai - a unui ceas care-a fost - orice vis pentru mîne. Lîngă tine nici o lumină, nici o stea,

Obârșiile-izvoare mă mai leagă. Nu sunt singur. Mi-a crescut pe câmp o floare, unde sunt, să nu fiu singur. Jaruri sfinte, nor fierbinte, trec

Lilieci țîșneau în slavă cînd ne părăseam lăcașul. Paltinii crescuți în noapte din asfalturi ca din lavă, își împrăștiau

Calea aici ce greu se găsește. Nu-i nimenea să te îndrepte. Numai tîrziu, numai o clipă, uitată pe urmă și ea, îți dezvăluie nebănuitele

Aprile era moale. Stele calde mai nășteau prin preajmă. Și marea Dumnezeu și-o dibuia. Zărea și muntele și focul. Făpturile purtau în

De veacuri ei își au aci lăcașul, de la începutul cel dintîi, grotești și tîmpi, gușații fără grai. Olari ei sunt, sortiți să-nmoaie și să

Mușchiul reavăn, negrul murei ține cumpăna căldurii. Ieși zeiță din sandale - vrerea e-a Măriei-Tale! Și rămîi desculță-n rouă! Tremură

Lîngă mare zveltele agave înfloresc. Puterea mierei vindecă albinele bolnave, frînte de tăria verii. Multa boală ți-o-mprumută ție care

Ulcioare-nchipuind s-adape au forme fetele parcă-ntr-adins alcătuite să ne scape. Sunt ca din flăcări, ca din ape. Ulcioare vii, de

Om de pădure sînt și-mi place frunza. Dar în pădurea de pini de la Estoril, subt soarele torid, o umbră nu găsești printre lumini, să te

De greul prea lungului joc acum și pleoapa mi-e grea. Mana neagră a visului să mă slujească ar vrea. Albă frumsețe tu, fără

Þin răboj în duh arhaic. Număr ca ciobanul cîte-s albe, cîte-s negre zilele, tot anul. Număr pașii, ai frumoasei, pînă-n pragul

Cu alesături de aur timpul curge prin albastru. Jinduiesc la cîte-un astru răsărit ca o ispită peste-amurgul meu de-o clipă, peste basmul în

Mirajul unui dulce fruct îmbracă-un sîmbure amar, ca să ne cadă într-o zi neașteptat în palme - dar. Sorocul creșterii e-n vînt. Copacii

Socot că orice frumsețe prilej de amăgire statornică este. Te ispitește. Vrea-n stăpânire s-o iei. Deși e departe de tine ca o poveste. Orice

Octomvrie cu înc-o bucurie prin neguri să mă-ntîmpine ar vrea, să mai aud odat\' pe cale ghinda pocnind din cînd în cînd sub talpa ta. Vine

Aurie, noua seminție de albine stă să roiască. Patria le alungă. Gura acestei coșnițe e doldora de zumzet. În orice clipă va să-nceapă

Prin toate erele ce prund fierbinte, turmentat! Subt toate sferele se zămislește nencetat. Prin toate erele răsfăț și crini, vis

Tîrziu, pe la ceasul amărăciunii, cînd am văzut că-n zadar cuvintele toate mi le-am rostit, că pînă la tine-nțelesul lor n-a mai ajuns, în

ati-mi un trup, voi muntilor Numai pe tine te am, trecătorul meu trup, si totusi flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete, căci

Vulturul ce rotește sus va fi atunci de mult apus. Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci numai stejarii vor mai fi și-atunci. Mai aminti-mă-va