Echinocțiu de toamnă
din ciclul Vîrsta de fier
de Lucian Blaga(2005)
1 min lectură
Mediu
Vino să ieșim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasă,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetății,
din ceața ce pe poduri de metal se lasă.
Vino pe deal, pe cel din urmă sub soare,
unde-un trecut de slavă cu suflare lentă
sub pietre doarme,
să strigăm de-acolo după păsările călătoare.
Să strigăm precum obișnuiesc copiii între jocuri,
cari făr-a ști ce strigă
își rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.
Înduplecați de soartă,
nouă înșine străini, cu patria pe umeri - moartă,
noi am văzut, ce-i drept, de-atîtea ori,
că-ntraripatele puteri, răzbind prin nori,
orbite de o țintă depărtată
ne iau văzduhul prin tangentă doar - ca o săgeată -
și nu mai prind de jos din țări nici fluturări
de semne și nici veste.
Vino totuși să strigăm de-acolo de pe creste,
să strigăm după cocorii care pleacă
și-n vuietul de mîntuire
o țin către limanul dincolo de fire.
În cumpăna și-n sfîșierea
acestui ceas prejmuitor,
vino, străfundul neguros, rumoarea ce ne-neacă
să le lăsăm sub noi - și de pe dealul cel din urmă
cu semne-nchipuind în vînturi libertatea
să strigăm după triunghiul călător.