Ion Caraion›Poezii

În jurul nostru ca praful pe-o oglindă oamenilor li se termină glasul. La vârsta aceea nu-mi dau seama cum era el, tata. Ala-bala

Luasem cu mine un copac să ne plimbăm luasem o pasăre să facă diezi am văzut de la ce cai erau potcoavele căzute am avut o mie de brațe ca

Înlăuntrul pămîntului ca și înlăuntrul omului culorile pietrelor seamănă cu măruntaiele pomului și cu multe alte rotunde și indefinibile și

O singură dată trecem pe-acest drum și niciodată apoi O singură dată și pe urmă ușa tăcerii din noi Bălăbănind pe balamalele ei Se deschide și se

Se sculaseră mărunți niște fluturi, niște munți. Ochii tăi de Criș adânc alergau pe șoldul stâng. Păr cu scoici și păr cu sept

legile oamenilor nu sunt bune la animale și legile animalelor nu sunt bune la oameni legile lucrurilor trebuie să fie după cum e firea

În strofele mele, în carte e cerul de-aici, cu țăranii pe care i-aduc de departe întregi, ca de-argint, gologanii. Să le fur - din ochii triști

A-nțpenit c-un șold zdrelit...Dar cât a stat așa, nu știe...Simte cald în spate, nu-i pare rău, din tot, decât atâta: că la apel, în seara asta, o

Cresc livezi în ochii care au plecat în patrulare și-nfloresc statui obtuze de penumbre largi pe bluze. Desenat pe liziere – Caru-Mare varsă

Viermi călători, înaripați, pe roate, Viermi cărora li s-a repartizat Un cimitir mai nou Și mai modern; Valuri de viermi, Cadavre vechi

altădată vă era frică de cuvintele noastre, deși le rosteam cum crește pătrunjelul. cuviincios, fără accente slabe ori tari. acum vă este frică de

Nopțile noastre au curs paralel linii simple, linii negre... Pasul tău ca un neg e, vinele plantei: crenel. Ne-am zgâriat prin gravuri, ne-am

Timpul s-a ivit cînd s-a stins dumnezeu dumnezeu pieri scurtă vreme după ce păpușa numită om și opaițul cu seu trecînd prin chimii și fizici

Ca două mari oglinzi În care crezi că vezi Și numai tot pe tine Te regăsești răsfrânt, Unul pe lângă altul Alunecăm, dând totul Și reprimind

Stelele curg pe umeri halucinante ca femeile despletite din Orient, cu trunchiuri de fum și de planete colonizate lent. Stelele cresc din

păsul și grija mea pentru alții vor scădea se poate întîmpla orice nu mă mai grăbesc fiecare clipă aș vrea s-o întîrzii mie însumi străin

Ciorapii vremii peste câmp - șalupe stăteau cum stă obiala pe picior și se uitau la boii în pripor, noroaiele să-i lingă și să-i pupe... Se

Era război și lepră, oameni mureau în burg schimonosiți, îngrozitori ca niște vase negre cu flori coclite-n amurg, pe fundul apelor. Domnii

eu am trecut pe lîngă ei și le-am spus că am și m-au lăsat să intru ea a trecut pe lîngă ei și l-ea spus că n-are și au lăsat-o să intre am mers

Ceața-i o linie. Spațiul se termină într-un copac. Tren de noapte. Pasăre undeva. Din timp în timp, gări calcinate. Atunci marea a întrerupt

Am cunoscut femei cu semne rămase dintr-o dragoste în care pieriseră toate cuvintele. Ești aici, lângă mine, cum ar fi dintele nenorocirii într-un

Ți s-a urât, pribeagule. Noi monom și-n cagule (Un pumn de neant), Ei – alaiul ignorant prin stomacul veacului, Ei: prostimea

ți-aș întinde părul pe iarbă și m-ar năvăli apele ți-ar luneca ploapele-n fântână și m-aș auzi strigându-te ți-aș lua gura și aș lipi-o de

Nori pe munte, ca de zgură. Zi mahmură. Dorm copacii. Dorm și murii Afumatelor stradele Spânzurând Ba de-o stea, ba de-un deal. N-o veni