Grigore Vieru›Poezii

Tăcută Ești, draga mea mamă, Tăcută. Ca mierla Ce-nhamă, deshamă Ca mierla. Ca frunza Când merge la coasă, Ca frunza. Ca

Ușoară maică, ușoară, C-ai putea să mergi călcând Pe semințele ce zboară Între ceruri și pământ! În priviri c-un fel de teamă, Fericită

Nu am, moarte, cu tine nimic, Eu nici măcar nu te urăsc Cum te blestemă unii, vreau să zic. La fel cum lumina pârăsc. Dar ce-ai face tu și cum

Peste dealul de-aramă Curge soare-asfințit. \"Odihnește-te, mamă,- Pot rosti, în sfârșit. Mai trăiește la mine, Sfânt-ți grai să-l

Stau înfipte în glob Săbioarele Ca-n pieptul pernuței Acele. Ce mai cârpim azi, Omule? Cămașa verde A verii, Cămașa albă A iernii, Rupte și

Motto: \"Fericit cine are limpede-n minte, numele unei lumini\". De-acum aș putea Și fără picioare trăi, Da, fără de ele - La cine vroiam

Drago! O, tee, Dulce mireasmă! La gură - femeie, La mijloc mireasă. Curge izvorull, Grâul răsare Acolo pe unde Trec urmele tale; Vălură

Motto: \"Prieteni, mirați-vă-n grabă cât încă zăpada e albă\". Plouă Și umbrela mea E în alt troleibuz. Unul își uită umbrela. Altul

Morții sînt Ca niște copii. Trebuie să-i strângi Seara acasă. Să-i scalzi Înainte de somn. Să le închizi ochii Să le săruți fruntea. Trebuie

Piatră dată cu lac. Piatră suflată cu aur. Piatră-floare, Piatră crăiasă. Mi-i dor de o piatră Ce a rămas piatră - De o piatră de câmp. Bună

Cum să iubești ochii Din care seceta vine Pârjolitoare, Seceta? Și mâinile - cum?! - Din care năvalnic Curge pustiul, Pustiul? Cum să

Un mut traversează strada-n amurg. Îl văd zilnic pe aceeași stradă, cu aceeași pâine în mână pe care-o ține strâns aproape mușcând-o cu cele

Un fulger în noapte A luminat chipul mamei Și fața pâinii Aflate pe masă. Se rugau parcă-amândouă. Dormeam cu toții adânc Cu fața în

Îmi curge pe mâini tăcerea Nu, nu sînt supărat - O tristă milă de tine Sufletul mi-a mușcat, Trandafirule. Prin cătușa frumoasă De cristal

Cămașa ta e la fel cu cea a soldatului, ah, firule de iarbă! Cum de nu bocănești pământul cu talpa și tu, cum de n-ai și tu general fiind la

Acest țintaș E grozav - El îmi retează lacrima Fără ca glontele Să-mi atingă ochiul. Acest țintaș E nemaipomenit - El poate dintr-o

Lui Ștefan Andronic Pentru că a vazut, ochiul meu a murit. Lacrima: piatră funerară Pe mormântul ochiului meu. Va veni alt cer. În altă lume

Motto: \"Să preschimbăm spada în plug\". Pe jos, Pe cer: Păduchi de fier. Pe ce-i mai curat Se ouă: Pe lacrimi, Pe rouă. pe naștere

Omul pe glob mai treapădă gâfâind în jurul unei pâini ca-n jurul pământului. Jilave sînt pe cer stelele jilave de om, de nepacea-i

Ce mică e mama acum! (Nu tăiați iarba, nu!) De când oare nu ne văzum? (Nu tăiați iarba, nu!) Ce mult mădulare-o dor (Nu tăiați iarba, nu!) De

Motto: \"Tot mai des visez pământul\". Ce mâini, Soare, te-nvârt, Ce suflare, ce cuget, De-ai rămas atât de curat?! Curg prin lume,

Rouă rourată Care nu se gată Trandafir de purpur La mijloc de noapte Ocrotit de numai Tânărul tău lapte.

Sunt fericit Că n-am cântat păunii. Cântat-am mărul înflorit: Cel rușinându-se De trupul gol al Lunii, Izvorul care reînvăța De unde vine,

Preafericitului Părinte Teoctist Eu știu de la cei sfinți Că Dumnezeu Ne urăște cum suntem Și ne iubește Cum ar dori să fim. Doamne,