* * *
de Grigore Vieru(2010)
1 min lectură
Mediu
Morții sînt
Ca niște copii.
Trebuie să-i strângi
Seara acasă.
Să-i scalzi
Înainte de somn.
Să le închizi ochii
Să le săruți fruntea.
Trebuie să veghezi
Să nu cadă
Din leagănul de lut.
Lăsați morții
Să doarmă în pace
Lângă poza cea albă-a
Izvorului,
Sub cerul de frunze
Al pomului.
Morții sînt
Ca niște copii
Și fiecare
Își are morții lui.
* Taina care mă apără; Literatura artistică; Chișinău; 1983.
