* * *
de Grigore Vieru(2010)
1 min lectură
Mediu
Un mut
traversează strada-n amurg.
Îl văd zilnic
pe aceeași stradă,
cu aceeași pâine în mână
pe care-o ține strâns
aproape mușcând-o
cu cele cinci unghii.
Însoțește-o femeie,
Aceeași
aceeași femeie,
vorbindu-i ceva.
Vorbește numai c-o mână:
cu cea liberă.
Adică pe jumătate.
Are-o palmă foarte mare,
de sub ea
pâinea-și arată doar o margine:
spinare-ncordată
de pisică sălbatică
sau crai nou pe cer?!
Ah, nimeni nicicând nu va ști
ce înseamnă în ochii mutului
pâinea ce-o duce:
o floare?
o stea?
o gheară mai mare?
Nimeni nicicând nu va ști
dacă pâinea-i împodobește mâna
sau i-o fură.
Un mut
traversează strada-n amurg.
Ziua-și înghite pâinea ei:
soarele sângeriu,
mutul și-o va înghiți pe-a lui.
Ce-a spus oare mutul?!
Și ziua oare ce-a spus?!
* Taina care mă apără; Literatura artistică; Chișinău; 1983.