Giuseppe Ungaretti›Poezii

Scrijelește ridurile ascunse Ale nenorocitei noastre măști Farsa interminabilă a taților. Tu, în lumina profundă, O, tăcere

Ai închis ochii. Se naște o noapte Plină de găuri false, Cu sunete moarte Ca de dopuri Și capcane căzute în apă. Mâinile tale se fac ca

O, frumoasă pradă, Glasul nopții, Mișcările tale Instigă febra. Numai tu, memorie dementă, Pui mâna pe libertate. Carnea ta de

Puritatea munților urcă iar în globul timpului îmblânzit. Traducere Nicoleta Dabija

Și când inima cu zvâcnirea de pe urmă Va prăbuși zidul umbrei ce sunt, Să mă conduci, Mamă, până la Domnul, Ca odinioară să îmi dai

Brusc cel limpede stupoare a imensității turnuri deasupra resturilor Iar omul îndoit peste apă uimit de soare descoperă o

Nerușinata mea viață continuă tot mai speriată de sine. Într-un fără capăt care mă strivește și mă apasă numai cu atingerea lui

Dormi, inimă neliniștită, Dormi acum, hai, dormi. Dormi iarna Te-a prins, te amenință, Strigă: „Te voi ucide, Somnul nu-l vei mai

Viani ar fi frumos pinul, dar cum să faci să dormi cu-atâtea bâzâietoare și-atâta rahat. Traducere Nicoleta Dabija

În serile de vară, Revărsându-te mirată, Domoală lună, fantasmă zilnică A tristului, apusului soare, Ce strigăt hohoteşti? Lună

Calmă vanitate Vecinătate de insule pustiite Melodioasă liniște Zăduf de mulțime condamnată de pupile foindu-se unduitoare cu

În unduirile suspinătoare ale nudului tău Misterul fură. Surâzând, Nimic, îmi țin răsuflarea, mai bine Să te aud cum îmi consumi În soarele

Mii de oameni înaintea mea, Mai împovărați de ani decât mine, Răniți mortal De fulgerul unei guri. Acesta nu e un motiv Pentru atenuarea

Te temi de în tine auzi, Neamăgit, amenințări Ale roaderii de vierme Pe Pământ? Leagănul tău, imagine A mormântului, și ai crezut,

1 Din culoarea umbrei Se pictează seara, Nesfârșită pentru mine Departe de tine. Ochi, inimă, suflet încinge Acea dorință sâcâitoare Ce

Din ce regiment sunteţi fraţilor? Vorbă cutremurătoare în noapte Frunză abia mijită În văzduhul zbuciumat involuntara revoltă a

Mă întorc din drum trecând printre trestiile unduitoare de-a lungul străzii jupuite prin spatele solitudinii cuvintele sufletelor

Feline cambrate de îngerași rotitori în cochilia munților Traducere Nicoleta Dabija

Arbuști firavi, geană Cu tainică șoptire... O palidă pizmă doboară... Un om singur trece Cu groaza sa mută... Vas lucios Ne vârî în

pământul se-acoperă de tandre frivolități ca o soție ce cu emoție dă ființei sale pudoarea surâzândă de a fi mamă Traducere Nicoleta

Am visat, am crezut, mult am iubit Pe cei ce pe pământ nu mai sunt. Dar cea mai frumoasă mână, gata Să îmi sprijine pasul deja

Dintr-odată s-a înălțat pe ruine o străvezie stupoare a necuprinsului. Și omul aplecat peste apa surprinsă de soare își regăsește o

Un reazem de briză îmi ține astă-seară melancolia. Traducere Nicoleta Dabija

Acum femeia mi se-arată fără multe văluri, într-o pudoare naturală. Din vremea aceea, gesturile-i libere, ivite dintr-o solemnitate fecundă,