Giuseppe Ungaretti›Poezii

O, bărcuță de flăcări, coroană a cerului ce umpli cu ecoul golul universului... Traducere Nicoleta Dabija

Acuma vântul a devenit tăcut Şi tăcută marea; Totul tace; dar strig singură Strigătul inimii mele, Strigăt de iubire, strigăt de ruşine Al

Inima a risipit licuricii s-a aprins și stins din verde în verde am silabisit. Cu mâinile mele plăsmuiesc lutul întunecat de

Am visat peste noapte o câmpie brăzdată de prospețime... Prin văluri nuanțe azur-auriu de algă. Traducere Nicoleta Dabija

Prin întuneric cu mâinile înghețate îmi ghicesc chipul. Mă văd abandonat infinitului. Traducere Nicoleta Dabija

decădere împopoțonată cu iluzii Traducere Nicoleta Dabija

De angoasa largă a zorilor catarguri revelate. Treziri dureroase. Frunze, frunze surori, Te aud în lamentare. toamne, dulceață

Luminoșii dinți ucid Paloarea. Și în uitarea prevestitoare dus Plin de reflexii Strâng trupul cu brațe reci, E cald încă, Dar tremură

Puşi la trudă ca orice creatură de ce ne plângem? Traducere Nicoleta Dabija

La pândă în burta acestor dărămături ore în șir mi-am târât scheletul uzat de noroi ca o pingea ori ca un bob de

De la pielea lepădată de șarpe La fricoasa cârtiță Orice gri se irosește pe catedrale... Ca o proră galbenă Din stea în stea soarele

E ora flămândă, ora ta, smintitule. Smulge-ți inima. Îi știu sângele de sare Și acru, și dulceag îi știu sângele. Atâtea plânsete au

E în spatele cocioabelor debarcaderul Cu bărcuțele gata să se strecoare În strâmtele lungimi de oglindă, Și o corabie, fluture colosal, A

un îndepărtat vertij de malarie ne trezește Traducere Nicoleta Dabija

memoria morții căreia i-am fost tovarăși în noi se repede urlă și iar cade ne amintim de flori îngropate. Traducere Nicoleta Dabija

Pentru un zeu care râde ca un copil Atâtea strigăte de păsări, Atâtea dansuri prin ramuri. Inima îşi ia avânt fără greutate, Pajiştile au

Cunosc o țară unde soarele amorțește până și scorpionii singur acolo e adormit acest miel-lup singur el nu pare

În blânda sa manta și în nimb, De la sân fugară, Batjocoritoare și se pare chemată, O floare de palid jăratic Se smulge și se aruncă,

când noaptea stă să înflorească puțin înaintea primăverii și rar cineva trece peste Paris se cuibărește o culoare de plâns ce șterge

Iată un om oarecare. Priviți un suflet pustiu o oglindă indiferentă. Mi se întâmplă să mă trezesc să mă readun și să am Rarul bine

un munte de tenebre desparte vremea dinainte de vremea de apoi numai o secundă de s-a scurs mă-ndepărtez cu mii și mii de

Când noaptea dispare puțin înaintea primăverii și rar cineva trece... Peste Paris se îndesește o culoare închisă de

lumini dănțuind pe drumul hoinărelii cerul s-a pierdut în văzduhul istovit de aur ramurile negre împung primăvara la ora asta singur

Când ea se năpusteşte asupră-i, Capătă o tristă culoare trandafirie Bogatul frunziş. Distruge desişuri, soarbe fluvii, Macină stânci,