Giuseppe Ungaretti›Poezii

Când s-a stins orice lumină Și nu-mi mai văd decât gândurile, O Evă îmi pune pe ochi Pânza paradisurilor pierdute. Traducere Ilie

Tinerețe împietrită, O statuie, o, statuie a abisului uman... Marele tumult după atâta călătorie Corodează o stâncă Din vârful buzelor.

Și prin dreapta lumină, Căzând doar o umbră violetă Pe cumpăna balanței mai scundă, Depărtarea deschisă măsurii, Orice bătaie a

Om care tragi nădejde neistovit, Ca o umbră prin lumina prăfuită, Ultimul entuziasm se va duce în clipe Și neștiut vei

Țăranul acela se încredințează iconiței Sfântului Anton și merge ușor Dar foarte singur și foarte gol fără miraj îmi port

Sar cu pașii lor mărunți Și niciodată nu privesc, sunt caști: Ei sunt porumbei. Nici albastrul (Ce din aur scapă și din miniaturi, Se așază

Stea, unica mea stea, În sărăcia nopții, singură, Doar pentru mine, strălucești; În singurătatea mea strălucești; Dar, pentru mine,

E ora famelică, ora ta, nebunule. Smulge-ți inima. Sângele ei bine sărat Și acru, este dulceag, fiind sânge. Atâta plâns a

Și iute reia drumul precum după naufragiu un lup-de-mare supraviețuitor. Traducere Ilie Constantin

Mai jos de paşii serii Umblă o apă clară De culoarea olivei, Şi ajunge la scurtul foc fără memorie. În fum aud acum greieri şi

Vara a pârjolit tot. Dar abia de revine un deget de umbra, Că macul își regăsește sângele, Iar glasul lunii, ca boabele de

Dimineață Are cunună de gânduri proaspete, Lucește în apa înflorită. Amiază Munții s-au făcut niște aburi firavi, deșertul invadent

Pe un ocean de sunete de clopot deodată pluteşte o altă dimineaţă. Tr. Ilie Constantin

Departe departe ca pe un orb m-au dus de mână Traducere Ilie Constantin

Auzind cerul, Spadă matinală, Și muntele ce-i urcă în sân, Mă întorc la obișnuitul acord. La poale strânge urcușul Un pâlc obosit de

În acest întuneric cu mâinile înghețate îmi disting chipul. Mă văd abandonat în infinit. Traducere Ilie Constantin

Să nu fii o picătură, să devii un ocean. Dacă vrei să fi marea, distruge picătura! Tr. Ilie Constantin

Fără nicio nerăbdare, voi visa, Mă voi încovoia muncii Care nu poate nicicând sfârși, Și încetul cu încetul, în vârful Brațelor

La venirea serii Mă odihneam în iarba monotonă, Și-mi fu pe plac Acea dorință fără sfârșit, Tulbure și înaripat strigăt Pe care și-l reține

Dar urletele mele rănesc ca fulgerele dogitul clopot al cerului Cad înapoi înfricoșate Traducere Ilie Constantin

Încetaţi să-i ucideţi pe morţii Nu mai strigaţi, nu strigaţi Dacă vreţi să-i mai auziţi, Dacă speraţi să nu pieriţi. Ei au susurul

Strugurii sunt copți, arat e câmpul, Se desprinde muntele din nori. Pe prăfoasele oglinzi ale verii Căzută e umbra, Printre degetele

Balustradă de briză ca să-mi sprijin în seara asta melancolia Traducere Ilie Constantin

Totul am pierdut din ce era copilăria Şi nu voi mai putea vreodată Să mă dau uitării într-un strigăt. Copilăria am înmormântat-o În adâncul