Giuseppe Ungaretti›Poezii

Oprit la două stânci lâncezesc sub această boltă aburită de cer. Cuibul de șerpi al potecilor posedă orbirea mea. Nimic nu-i mai

O noapte-ntreagă azvârlit lângă un camarad masacrat cu gura lui scrâşnită întoarsă spre luna plină cu încleștarea mâinilor

Din ce regiment sunteţi fraţilor? Vorbă cutremurătoare în noapte Frunză abia mijită În văzduhul zbuciumat involuntara revoltă a

Între o floare culeasă și alta dată inesprimabilul nimic Traducere Ilie Constantin

Cerul a lenevit îndelung S-a întors la strălucire Și din ochi să semene izvorul. Viperă reînviară, Idol zvelt, fluviu

Oprit la două stânci lâncezesc sub această boltă pătată de cer. Potecile șerpuite îmi posedă orbirea. Nimic mai nerușinat

Sunt un poet un strigăt unanim un cheag de visuri Sunt rodul a nenumărate contraste de-altoiuri crescut într-o seră Dar poporul tău

Tot umblând am regăsit fântâna de dragoste În ochiul a o mie și una de nopți m-am odihnit Ea cobora la malul abandonatelor

Când iulie se-aruncă asupra-i, Capătă o tristă culoare de roză Frumosul frunziș. Sfărâmă râpe, bea fluvii, Macină stânci, lucește

Inelează iarba un pârâiaș Un macabru lac albăstriul cer supără. Traducere Nicoleta Dabija

Iubire, tânăra mea emblemă, Întoarsă pentru a auri pământul, Răspândită în sânul zilei printre stânci, E ultima oară când privesc (La

Are nevoie de oarecare hrană întunecoasa mea inimă împrăștiată. În crăpăturile noroiase dintre stânci ca un fir de iarbă din această

În moalele ocol al unui surâs ne simţim înlănţuiţi într-un vârtej de muguri de dorinţă Ne culege ca pe struguri soarele Închidem

ca un grăunte sufletul meu are nevoie de arătură ascunsă de acest anotimp Traducere Nicoleta Dabija

Înaintează nava, singură În liniștea serii. Lumini mai apar Departe, din case. La capătul nopții Piere în fum în adâncul

pașnică întindere înșiruire de insule depopulate tăcere melodioasă sufocant cârd de priviri mișunând într-o luciditate

Se duce nava, singură În liniștea serii. Câteva lumini se zăresc În depărtare, din case. La capătul nopții Pier în fum, în adâncul

Iată-vă un om uniform. Iată-vă un suflet pustiu o oglindă impasibilă. Mi se întâmplă să mă trezesc și să mă readun și să posed

Un ochi de stea pândește din iazul acela și strecoară binecuvântarea înghețată acestui acvariu de-o lunatică

În vene duc morminte aproape goale, Ancoră la galop dorința, În oasele mele îngheață piatra, În suflet regretul surd, Neîmblânzita cruzime

Un ochi de stele ne spionează de pe acel iaz și filtrează binecuvântarea sa înghețată peste acel acvariu de plictiseală

Dintr-odată s-a înălțat pe ruine limpedea stupoare a imensității Și omul aplecat peste apa surprinsă de soare se

Viața se golește într-o urcare diafană de nori umpluți de-ai soarelui ciucuri. Traducere Nicoleta Dabija

Chipul nopții acesteia e uscat ca un pergament Acest nomad coroiat udat de zăpadă se lasă ca o frunză