Giuseppe Ungaretti›Poezii

Ori într-o amiază a unui octombrie De pe armonioasele dealuri În mijlocul unor denși nori coborâtori Caii Dioscurilor, La ale căror copite

Am pierdut tot din copilărie Și nu voi mai putea vreodată Să mă uit într-un strigăt. Copilăria am îngropat-o În adâncul nopților Și

Pădurea Cappucio are un povârniș de catifea verde ca un moale divan. Să ațipesc acolo singur într-o cafenea de-odinioară

Mă străduiesc să fiu și eu mai cumpănit, ca să am noroc. Prezentați-vă, judecătorilor. Să riscăm. (E de când mă știu amuzamentul

Nu vreau să mă cufund într-o babilonie de străzi. Duc atâta oboseală pe umeri. Lăsați-mă așa ca pe un lucru pus

Precum ciocârlia șerpuind În vântul voios prin tinere pajiști, Brațele te știu ușoară, vino. Vom uita aici jos De rău și de cer, Ori de

Fiecare culoare se revarsă și se adaugă la celelalte culori Pentru a fi mai singur dacă o privești Traducere Ilie Constantin

Cu înfocate priviri un lup nostalgic Parcurge tăcerea nudă. Nu găsește decât umbre de cer pe gheață, Se topesc vane mărăcinișuri și

Neliniștitule Apollo, ne-am trezit! Înalță-ți întreprinda frunte, trezește-te! Inspiră sângerosul salt... Neospitalierul azur e

E astăzi acea primă oară Când poate deschide ochii Adolescentul. Soare, șovăi? Cu sete dă ocol bandajului de griji. Traducere

Precum ciocârlia unduind În vântul voios peste tinere pajiști, Brațele te știu ușoară, vino. Vom uita acest aici de jos Și răul și

O, grațioase și vesele culori Ce-amarul stăpânit îl crește Și îl va îndulci, Căci soarele avid le va înflori, Le va duce-napoi la

Iar când inima cu o ultimă bătaie Va face să cadă zidul de umbră, Ca să mă conduci, Mamă, înaintea Domnului, Precum odinioară îmi vei da

Fuge peste nisipuri fabuloase Şi piciorul îi este uşor. O, păstor de lupi Ai colţii luminii scurte Care ne înţeapă zilele. Terori,

Are nevoie de întremare întunecata mea inimă distrusă. În crăpăturile noroiase dintre stânci ca o buruiană din aceste locuri ar vrea să

Prizonier între cele pieritoare (Până și cerul înstelat se va sfârși) De ce tânjesc după Dumnezeu? Traducere Nicoleta Dabija

• Simt febra acestei revărsări de lumină. Întâmpin această zi ca pe un fruct ce se îndulcește. Voi avea la noapte o

Ca stânca aspră a vulcanului , Ca uzata stâncă a torentului, Ca noaptea singură și goală, Suflete de praștie și spaime De ce nu te

căbănuțele și ființele verdeața și norii nisipul și pâraiele metalele și pietrele noroiul și spiralele străzii care rașchetează muntele și

Nu am dorința să mă cufund într-o răscruce de drumuri. Am atâta oboseală pe umeri. Lăsați-mă așa ca pe un lucru pus

Melancolie în cădere în trupul legat de propriul destin. Abandon nocturn coborând în corpuri cu sufletul plin prinse într-o tăcere

Dacă tu mi-ai reveni iar viu în întâmpinare, Cu mâna întinsă, Aş putea încă, Într-un elan de uitare, să strâng, Frate, mâna

Casă la întâmplare de o parte multă mare de alta prea deșert Și atâtea stele se văd. Duce-nainte Thuile boabele de ambră din propria

Buimace treziri înflorite în cupola de sticlă Traducere Nicoleta Dabija