Gheorghe Tomozei

Septemvrie... Cădeau domol, pe-o carte, frunze târzii din nucul cel bătrân. Rădvanul toamnei se zărea, departe, după himera clăilor de

Suflete al meu, de copil, te duci și tu ca pasărea ce trecu, să mori în Nil? Și tu, sânge, cu frigul ce te mușcă mereu mergi să mori poate-n

Copilărie.blidar de lacrimi, firimituri de pâine și muzică, mâner de sabie, fără sabie... Timp jupuit de pe ape, gard pe care suie gâtul unei

...Trăiesc reîncarnarea mierii. Cineva mătură paradisul de cadavrele fericite în vreme ce mie mi se pare că aud desfrunzindu-se religii...

Sunt clipe când aș vrea să-ți spun: (cu buze închise) ascultă-mi viața! Nu e nevoie s-o vezi ori s-o citești, trebuie doar s-ajungi s-o

...Și frunze calme, leagănă pe ape tremurător calvar de funigei. Peste surâsul tău și peste pleoape nu cade toamna, Gheorghe Tomozei. Aprinzi pe

Arde cu lumină pală steaua mea de pricopseală; spumegă-n bolți lungii ei colți, crește fără măsură . lacrimă cu burta la gură. N-are, a ei,

Tu petala, eu cămașa cu zala. Frunza, tu, eu vântul care-o căzu. Tu galbenul nelămurit, eu desemnul din zid. Tu, drumurilor, capătul, eu

Cădere din miercuri în joe, fumegă preajma aloe, curgere din joe în vineri ca-n tulburi, foștii ani tineri, vinere pe-o sâmbătă dată ca pe un

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd în noaptea de echinox, amintiri și ierburi văratice le regăsesc pe același pervaz de fereastră în

Ai avut și tu o istorie, iarbă, verde lacrimă bizantină, privind în urmă ce spun firele din care ai curs? Aiavut și tu voievozi retezați de

Copilărie, primele, de mână litere căzând cu primii dinți amari, pe-acoperișuri străine. Trimitere la cumpărat litere mari, ca la cumpărat de

Atlet al crinilor? Se poate, dar poetul e, mai ales, soldat, descătușat de inelul muierii, descătușat de pâinea de-acasă, descătușat de mâinile

...Fluture: parafa cu herbul celui vândut pe treizeci de fluturi * rană zburătoare * (el se târăște zburând) * e uriaș, înălțat pe potcoave

În toamna peste codrii ajunsă și printre surii pilaștri ai serii plutește o singură frunză: întârziată umbră a pădurii. Cetatea-i departe

Culorile în trup, se fac oase dulci, se face vin, zăpada iernii trecute, ochii se fac pietre, buzele . singurătate, cuvintele se fac

Peste orașe, flăcări vibrânde. Nimb de forță, lumina recompune statui, pe bulevarde. O omenească torță conture vii împarte, iar eu – sunt cel ce

Am înnoptat cândva în mănăstirea moldavă în care și odaia de somn a drumeților avea o pisanie. Piatra zicea că acolo s-au născut, din Nestor și

Am vrut să-ți dăruiesc luna septemvrie, aș fi golit-o de moarte, cu gutuile și câinii ei leneși, cu așteptarea scrisorilor, cu ploile suav

Ploaie, transparență pedepsitoare. arbore, statuie fără cap . mi-ați mai rămas, acum când luna doare și-n pielea lepădată a șarpelui încap? Mai

Urcă în fiecare noapte la mine, la etaj, vânătorul cu calul lui. Sună, destup odaia, îl așez în fotolii și scot rachiul. Calul ronțăie capodopere

Știu un cuvânt ce umblă, nevăzut, compus din reci cristale ce se rup; din fumul care ești, căzut, ajută-l să-și ia trup!

Părinte, vinu-i beat de mirodenii, dar cum n-alungi cu brațul ori cu plânsul și cu monarhiceștile smerenii, atâția diavoli câți se zbat

Șira de spinare poate să cadă oricum dar nu în genunchi, sângele nu se-ncovoaie, ochiul numai sub o singură pleoapă se poate trage. A lui. Sunt

Lovește-mi botul amintirii! Să sară din el dinții netrebnici, jupoaie-mi pielea de miel și împinge-mă-n vârstă slujit de o singură vâslă. Și

Noaptea-n friguri se divide când încă mai am gură să-mi las sărutul pe degetele despletite, întoarse-n oglinda lor de popas. Și oglinda e gură

Tu ți-ai pus după ureche cercei de cireșe, tu aștepți vara și deretici în scrinul de scoici. Tu miroși a acel nedefinit ceva care cade pe noi

O, ești frumoasă, zăpadă, fără să se vadă...

Cu zugrăveli stângace umple văzduhul ploaia, și cu culori sărace. (C-un fulg de nea, odată, am luminat odaia copilăriei, toată...) Ca-n

Aproape că-mi părea dulce bătrânețea mâinii mele drepte îngropate-n hârtii până la osul frunții. Simțeam pe suflet gustul înțelepției și al

De dor de mare am pus o scoică la patefon Nu mai știu dacă am aripi de zburare ori numai aripi de mers cu bătături și unghii. De dor de

...În Cremona ploua... Turle de roșii olane, turle subțiri jucau pe-acoperișurile ude, ca niște chiparoși fumegând, ferestrele zvâcneau în aer,

Să ai un cap milenar mâna stângă să aibe ani 43 53 cea dreaptă să ai buze de ani optâșpe și cu o inimă împrumutată de la cimitirul de

Fiți atenți la cai, atenți la hamuri, viața mea-i transport de lăzi cu geamuri legendă ori sare în curs de coagulare!

Cenușa ești, a sângelui meu, tu, sângele ars în ore de veghere, sângele singur care străbătu ca pântecul unei străvechi galere alcătuirea pură

N-am voie s-așez piatră peste piatră, sunt veșnic gata de drum, dumicat, spintecat prelins dintr-o cocoașă într-alta a clepsidrei printr-o

E tribul roboților. Ei își sculptează pereții peșterii cu oasele celui din urmă computer. Pietriș de roți dințate le sună sub pași și-apoi se

Moment de seară într-o gară mică, până să cadă cea dintâi zăpadă, ceasornicul cu limbile-n tăgadă, gazornița cu afumată sticlă și-n jur pustiul.

...Și mi se-ntâmplă să fiu un biet sat de foame, lângă o cetate de pâine într-o împărăție cu grâu...

A o străvezire-aș putea piatra cea scrisă în care s-a iubit o stea cu ceara mea promisă? Acolo ai mei și-au avut tron și gropniți deșarte și

Mâna ta mică, oaspete în psalm e ca în icoanele de tinichea. Genunchilor rotunzi, cu os de stea Sonetul li-l deschid, cu linii calme. Iau

Domnului Charles Baudelaire Într-o grădină-a verii ucise-ntârziam cu tine, sub cupole aproape să se rupă însângerând în unghii gutuile din ram ca

...Și noaptea cade în odăi, Tanit, tot ce-i pământ în mine-a adormit adoarme calcarul și apa amăruie... Ce e lumină către tine suie, ce-i sunet

Și nestatornicia, neașezarea ori vidul, trebuie să aibă un fel de Odaie unde să nu le ajungă frigul și unde să se spele de ploaie... În toate, un

Timpul curge din cochilii peste țărm, peste nisipuri, cum, înceată, își desprinde frunzele sărate, marea. Râzi și glasul se consumă, galeș

Dorm în biblioteci ca în ospicii cărți adorate, cărțile sublime pe-ascuns desfoliate, cu delicii de degete și pleoape anonime. Li se atârnă

Trag după mine o Formă prin coridoarele înghețate (ia-ți cunoscut frângerea, gustul) trecută prin umilințe și trufii carnivore; trag după mine

Cu crengile-l vom trage în moarte pe Avesalom spânzurat de părul negros, om și cal, os cu os! (Își purta, blană de miel moartea, cu el, prin

Din fiecare casă sunt gata să plec sub al oglinzilor tainic înec, pot pleca oriunde, dar mai ales nicăieri ori, poate sub arcada zilei de

Așa cum mă-nvățară mai vechii și mult vechii, muiericele glasuri când îmi doboară grechii mi-astup cu ceară scoicile, două-ale urechii, pereche

Vai, ce urât mă regăsesc uneori, crestând hârtia, ca pe-un crin bolnav, cu unghiile lungi, cuprins de teamă... Par în chiliile cu lespezi

Mori de vânt, trase pe tălpi de sanie cu dulăii domnișoarelor bătrâne; Sahara traversată de urșii albi ce doboară arborii de

Am ajuns să respir de unul singur, îmi bate în piept numai inima mea, mă-ndop cu ultima conservă cu copilărie și-mi fac singur jocuri (de-a turcii

Primăvara a fost restaurată, vara a fost pusă la punct, toamna a fost restabilită, iarna e cum a mai fost...

Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse în mine umbra ei să se sculpteze cu dulci firide și conture treze; i-aduc o pernă plină-ochi cu

...Îngerii scriu articole de legi ori clocesc săgeți și în pauza de prânz ling sare. La cerere, ei rup sintaxa ploii . greabăn de cal

Cu primitive grații te-adulmecam ca un sălbatic ce stârnește cenușile din vatră, dar mă târăsc spre tine din epoca de piatră! (de piatră

Colindele-s copiii celor care din trupul nostru n-am rodit copii, le urmărim cum cresc cu frunți de sare și coastele, ca sarea, străvezii. Ce

a murit semeata statuie si-am ingropat-o dupa datina sub talpile catedralei. maine, sfatul batranilor va porunci ca amintirea ei sa fie

Sunt versurile, sâmburi, paisprezece vibrând în mărul unei clipe ninse, ori pietre de colan, la gâtul, prinse al unei străvezimi din țărmuri

Știi să-l auzi din, fără greieri, casa, pe greierele-literă cum sare din raftul cărților înșelătoare (dar nupțial ce l-a primit mireasa?) Din

Culori borțoase, deșuchete . (din frunză cursă și rachiu) alb îl purta în trup pe verde, rosu mișca-n potrocaliu . culori strivite de

Ești lângă mine. Te simt bucătărind în sângele meu, îți știu tăcerile pe de rost, numai scrisorile de la tine îmi vin tot în scrierea inca…

Sunt Apostatul acestei iubiri căreia-i calc și-i dezbin vertebrele de ceramică. Zeu la-nceput, mai apoi preot întunecat, sunt sclav

Poeții incunabulelor, vechii, încercau versul cu scoica urechii, îl mursecau cu dinții și îl spălau cu limba de mâl. În morminte nu se

Sa ai un cap milenar, mana stanga sa aiba 43 53 cea dreapta, sa ai buze de ani optaspe si cu o inima imprumutata de la cimitirul de

cand trec de pragul, al fagaduintii, imi pare c-am lasat in urma bruma, dar nu sunt singur, simt in carnbe dintii secundei careia ii sunt

Beau un pahar plin cu sete...

Duh peste lut, plângere, spirale, coloane în frângere dar și înfrângere. Dintr-un asemenea dulce păcat nimeni n-a ieșit aripat, n-a plutit, n-a

Zăpada mieilor, dar nu mai ninge cu miei, mieii spânzură-n măcelării, disecați, grațios, ca-n iubire, femei decupate din dantelării. Ca ei sunt

Parfum friabil, miere incinerata- ce pret mai ai, frumoaso, la bursa mirodeniilor? Mai dulce ca pulpa ninsorii, firida cu melancolii

Să-l știi pe vultur, sus, peste bisericile lui de piatră, să se facă repede toamnă când bate el din aripă, trei zile să cadă frunza când face el

Până să termini discursul dedicat inaugurării templului, templul e o ruină... Cuvântul începe cu propria lui ruină, se continuă cu acoperișul

Acest tipar de carne-mi mai îndură dogite oase, vreascuri de strânsură și nervii . ierbi de marmură în temple. Tot ce-i april în mine

Când naște perla să fii moașa (moșul) deosebind perlița de perloi și-apoi umplând cu luminare, coșul cu dulci argintării și brume

Ora năruită-n văzduhuri. Ora lasând o urma arsă pe cadrane, peste nisipul umbrei mele stinsă, ca luna peste caravane… Ora sfâșiată de stele-n

Din timp neaflatul și fără slavă, sunt junghiatul cu o garoafă, spart de glonțul grâului luminat, împuns de clonțul de crin. Spânzurat de dalii

Toate versurile care se vor mai scrie pe lume s-au scris. Scriem numai versurile altora. Prin iubita nenăscută încă au trecut câțiva

Nu Sunt Doar Cel Mai Mare Poet Al Acestor Cuvinte: Sunt Singurul. Eu Le Nasc Și Le Mor, Sunt Ultimul Lor Scriitor. Am Urcat Everestul

Sunt îmbrăcat în piele de fraged facsimil scris de-un calugăr-copil într-un schit de sub stele…

Cum rana nu ia forma stiletului, sărutul tău nu ești tu.

Cu calul murg trage la scară tristețea în ediție de seară trasă-n volute verzi de foi volante ca rufăria fostelor amante și-n foaia cu tipăritură

Deși liber, desigur, Sunt doar o verigă de lanț!

TRISTEÞE Pe fața apei, lebezi destramă curcubee … CÂNTEC PIERDUT În ochii ciutei moarte, luceferii adorm… PAHAR CU VIN Văzduhul și țărâna se

Față cu acest început De lume Eu sunt Sunetul de sfârșit. Eu: Mineralul. Robotul arhaic. Sunt încă În Altamira Poleit Cu

Fără a-mi proclama Luxul eredității, După doar un semestru La Universitatea din Salamanca, După doar un război mondial Vin și zic: am lăsat

Sângele-mi disparat, îmbătrânit, ca o garoafă strivită, pe ape, urcă în tine, împleticit, fără sunet, aproape... Sângele tău mi-l cheamă, magnet

Nu e nevoie de tine balerină-nverzită-n armuri de dantele, nu e nevoie de junele acrobat decolorat spre a întemeia în burgul tras de tramvaie cu

Te-am desenat cu semnele mele, Te-am designat, cu palide membre Să mă desfaci din septemvre; Ți-am umplut umbra Cu bitum și făină de

Casa? Mai de grabă măruntă, Toată numai iederi și țigle, cu ferestre Și în acoperiș. Fără hornuri (în sobe Arde doar levănțica). Un vestibul

Află despre mine Că sunt viu (Tot, isarlâk Și berbantlâc) Privește-mă Printr-un geam afumat, Tu, iubirea mea predilectă, Tu, glonțul

Scriu într-un pharmakon, Printre chisele de faiance, Vegheat de o privighetoare mecanică Din secolul XVI Mestecându-mi cuviincios Porcia

Cărțile vechi Îmbălsămate în fum De tutun englezesc: Sexul mumificat Al Nefertitei…

Să ne iubim până ni se ciocnesc zodiile. Ești lut. Lutul. Sunt o bucată uscată de ploaie….

Tocmai pusesem de cafea, tocmai înființam, cum se zice, un text, când în prag a apărut Ea. Își răsturna părul peste umerii goi de parcă ar

Pe-o minaretă-a Sfintei Sofii am dat patru bacovii. Cu o singură bacovie poți avea racla cu sfântul Zenovie. . Cât ceri pe-aceste carafe? . Două

Sunt îmbrăcat în piele de fraged facsimil scris de-un călugăr-copil într-un schit de sub stele...

Nicetas, doar tu și eu vom mai răsufla printre fânuri încălzind mânuri – noi, boii din staulul lui Dumnezeu!

Scriu sub portocala de șaizeci de wați, iluminat de biblioteci ca de lăzi cu pești. Stau sub o panoplie de datini, lipit de crupa conjugalei

Cum rana nu ia forma stiletului, sărutul tău nu ești tu.