Stradivarius
de Gheorghe Tomozei(2003)
2 min lectură
Mediu
...În Cremona ploua...
Turle de roșii olane, turle subțiri
jucau pe-acoperișurile ude,
ca niște chiparoși fumegând,
ferestrele zvâcneau în aer, mute,
numai bătrânul Stradivarius nu putea să doarmă,
în casa lui veche de piatră,
înconjurată de-o grădină fără arbori...
Sub boltă pâlpâia o lumânare,
și bătrânul cu buze de lemn
sfâșia întunericul cu mâinile lui de lemn
și vorbea
cu lacrimi de lemn împietrite în barbă:
.Auziți? Lemnul urcă în mine,
mi s-a lipit de umeri, de tâmple,
îmi macină carnea, îmi sfâșie vinele...
Deschideți-mi o rană-n piept! Sângele meu
nu mai e roșu,
lemnul fuge, se retrage-n mine ca-ntr-o cetate
moartă,
îl auziți?
Când vine negustorul de fructe, cu măgărușul lui,
îi plătesc smochinele luate, cu frunze,
și el fuge-ngrozit,
iar ieri, în fața bisericii,
doi îndrăgostiți m-au luat drept arbore
și și-au săpat numele pe fruntea mea...
Am mângâiat cu palmele mii de viori,
am tăiat toți arborii din jurul casei și i-am
sacrificat pe masa mea,
am căutat lemnul cel mai rar:
vai! chiar lemnul unor îngropate sicrie
și lemnul plătit cu aur, al unor scufundate corăbii,
și iată, lemnul s-a răzbunat...
În auz sună, răsună, viorile toate
și simt, cutremurat de durere,
cum lemnul îmi cotropește picioarele...
Visez...
Undeva, pe mare,
trece acum un convoi de corăbii:
douăsprezece corăbii venețiene, cu pânze albastre
și alte douăsprezece cu pânze galbene
plutesc, solemne, în jurul unei singure corăbii, cu gât
de lebădă,
în care e o vioară făurită de mâinile
mele de lemn,
mâinile bunului, sărmanului Stradivarius...
Corăbiile, și ele niște viori, îmi apără vioara,
mii de brațe ar voi s-o răpească.
Îndepărtate țărmuri o așteaptă. O, lacrimile mele
călătoresc pe ape...
Rădăcini de lemn se apropie de inima mea ostenită.
Le-aud. Curând, o vor zdrobi!
Cântecul mi s-a supus dar eu m-am topit, întreg,
în flacăra lui,
pădurile mi s-au supus și-acum
de lumea lor, însângerat, m-apropii...
Lemnul îmi caută fruntea înnegrită de fum,
plesnesc strunele tuturor viorilor care mor, o dată
cu mine,
e sfârșitul!
Ocrotiți-mi viorile,
viorile!....
Învățăceii l-au găsit dimineața...
.E un copac fulgerat.
Să facem din el o vioară. . au spus...