Ulise
de Gheorghe Tomozei(2003)
1 min lectură
Mediu
Așa cum mă-nvățară mai vechii și mult vechii,
muiericele glasuri când îmi doboară grechii
mi-astup cu ceară scoicile, două-ale urechii,
pereche doar cu luna, altfel dușman perechii.
De un catarg, la prova, mă las legat în rafii
și goalele sirene cu pâcle dulci, de st?fii
în carne-mi toarnă unghii, ca în arginți, zarafii
dar sângele îmi urlă în trup: fii surd, așa fii!
S-ar tăvăli-ntre cipreși și-n coșuri mari cu pești
cu solzi încă-n vibrare sărmanu-mi trunchi și-acești
bărbați albind sub pulpa năvoadelor cerești.
Pot să-i întorc din pofte, cu caste prevestiri,
spre cele ce ne-așteaptă mișcând lopeți subțiri,
la țărmul de departe al Singurei iubiri...