Tanit
de Gheorghe Tomozei(2003)
1 min lectură
Mediu
...Și noaptea cade în odăi, Tanit,
tot ce-i pământ în mine-a adormit
adoarme calcarul și apa amăruie...
Ce e lumină către tine suie,
ce-i sunet se depune în cristale
ce e cuvânt alunecă pe dale
și amintirile pe laviți curse
se duc să-nghețe printre urse.
O clipă doar și moartea a sculptat
alt trup în șinele de somn decolorat
din care-n zori mă trag cu grabă
ca dintr-o mănușă ruginită de tablă.
Mă-mbrac cu nervii, simțuri de smalț
le netezesc, cu mișcarea mă-ncalț
și intru în ziuă prin hrube ascunse
împăroșat cu frunze,
cu-nfometate unghii
ce-ți caută genunchii
lumină,
țiitoare divină,
argint dumicat
de-ntins pe icoane și de mâncat,
crin nins
leguma ochiului meu stins...