George Topârceanu›Poezii

Tanta, domnisoara Tanta E-o duduie foarte sic, Zvelta, cu ochi mari si negri, Cap

(când se ridica cortina, după cele trei semnale, s-aude dintre culise): UN GLAS Nu-i gata! Jos cortina! DRACUL (apărând pe scenă în

Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul

Rumegand cocenii de pe langa jug, S-a-ntrebat odata boul de la plug: - Doamne, pe cand altii huzuresc mereu, Pentru ce eu

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o

I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n

. . . . . . . . . . . . . . . . Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se

„Per amica silentia lunae...“1 Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de

Am stat o clipă-n loc s-ascult: Ce freamăt lung s-aude?... Doar vântul apa scutura Din ramurile ude. Și pașii mei foșneau ușor Pe frunzele

În pădurea de cristal Ca un alb decor de teatru, Stau copacii vertical (Trei plus douăzeci și patru). Înger trist de abanos, Înger mic S-a

Regret că mă-ntrerupi din cale Cu interview-ul dumitale. Dar iată, mă opresc o clipă Să-ți dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat o dată

In noaptea trista care ne desparte, Tu poate simti in jurul tau suspine Si falfairi de aripi si de soapte... E dorul

Tu, „cap de studiu“, mobilă intactă, Discret tovarăș de proiecte mari, Tu reprezinți persoana mea abstractă, - Un alter ego fără ochelari. Și

Un betiv din lumea toata (Care se numeste Nae), Ce fusese rupt odata De nevasta-sa-n bataie, Auzind cum

Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu Credeam că-i numai o poveste. Când colo este Adevărat! Aflai aseară trista veste... Eu am pe cap

I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din

(Replică) A fost un om ca orice om de treabă Ca tine și ca mine bunăoară, Și care niciodată nu se-ntreabă Ce interes au oamenii să moară. Așa,

Ca un val de cer senin Prins in volbura nomada Curge vantul cristalin Pe campia de zapada. Fara urma, fara tel,

Un magar s-a pus in greva, nu se stie pentru ce... Esti folositor, vezi bine, Dar sa nu crezi ca pe lume nu se poate fara tine.

Am plîns și eu în versuri pesimiste Amorul meu dintîi, ca orice om. Și poate că aș fi sporit cu-n ton Biblioteca sufletelor triste. Dar azi

Muza Ridică-te, poete! Ia-ți lira și suspină. Poetul Dar n-am nici gaz în lampă, nici praf de zacherlină. Muza Ridică-te, poete și cântă

Doamne, tu te ții de glume? Nu ne vezi mizeria? Pentru ce-ai lăsat pe lume Geruri ca-n Siberia? * Nu mai este

Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui

Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul